Primarul minicipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că în timp ce Guvernul susţine că nu există probleme de aprovizionare cu gaz, compania de termoficare a municipiului Timişoara, Colterm, are probleme în a găsi un furnizor pentru această iarnă, deoarece pe piaţă nu există suficiente stocuri de gaz.
Potrivit edilului, în acest moment, Colterm poate să folosească şi cărbune, chiar dacă aceasta nu este o soluţie de viitor, şi are deja un stoc mare pentru iarnă.
„Este clar că nu este o soluţie de viitor, dar deocamdată trebuie să ne bazăm încă pe cărbune. Avem un stoc mare, deja, de cărbune pentru iarna viitoare, de 30.000 de tone. Un stoc plătit, deci nu există datorii curente. Şi vrem să creştem acest stoc la 50.000 de tone, cel mai mare stoc cu care Colterm a intrat vreodată în iarnă”, a declarat Dominic Fritz.
Compania de termoficare se loveşte de refuzul marilor furnizori de gaz în încheierea unui contract pe perioada iernii.
„Dar, vreau să spun foarte clar, nu putem încălzi oraşul doar cu cărbune. Nici nu ar fi posibil. CET Centru funcţionează doar pe gaz, CET Sud are nevoie de gaz pentru a arde cărbune. Guvernul a impus o plafonare a preţului la gaz, însă nimeni nu vrea să încheie un contract de gaz pe termen lung cu Colterm la acest preţ plafonat. Motivul, precum poate îl ştiţi, este că Guvernul nu a plătit această diferenţă între preţul plafonat şi cel real. Am atras atenţia Guvernului şi parlamentarilor de Timiş despre această situaţie”, a mai precizat Dominic Fritz.
Toate tentativele de a încheia un contract ferm pe termen lung până in aprilie anul viitor, cu furnizorii mari de pe piaţă au eşuat, inclusiv cu Romgaz, una din companiile deţinute de stat, motivul invocat fiind cantităţile insuficiente de pe piaţă, mai susţine primarul.
„Momentan Colterm a reuşit să înmagazineze gaz aşa cum prevede legea. Dar stocul obligatoriu de 40.000 Mwh reprezintă doar aproximativ 10% din cât are nevoie Colterm la iarnă. În plus, a reuşit să încheie contracte-promisiuni cu mai mulţi mici furnizori pentru încă 190.000 Mwh. Însă, din cauza volatilităţii pieţei de energie, chiar şi în cazul contractelor de înmagazinare de gaz am avut probleme de livrare, pentru că nu există cantităţi de gaz pe piaţă. De aceea, temerile noastre sunt fondate. Ca să intrăm liniştiţi în această iarnă este absolut crucial ca o companie mare de gaz să încheie un contract pentru toată perioada iernii. Din păcate, până acum am avut răspunsuri negative, inclusiv de la Romgaz - o companie de stat - cu argumentul că nu sunt cantităţi suficiente pe piaţă”, a adăugat Fritz.
Edilul a făcut un apel la Guvernul Ciucă să se ţină de promisiunile pe care le face în mod public şi să se asigure că termoficarea centralizată din ţară nu va avea de suferit în această iarnă.
„În timp ce Guvernul insistă că România nu are probleme de cantităţi şi de livrări de gaz, vedem că a doua cea mai mare companie de termoficare din România nu găseşte un furnizor consistent, cu argumentul că nu există cantităţi suficiente de gaz pe piaţă. Asta e o situaţie absurdă şi de neacceptat şi i-am transmis domnului prim ministru că mă aştept să ia în serios situaţia atât ca rol al său de regulator al pieţei, cât şi ca acţionar principal la două companii furnizoare de gaz. Mă aştept ca Guvernul să se ţină de promisiunea că nu vor exista probleme de furnizare a gazului în această iarnă”, a concluzionat primarul Timişoarei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.