Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a precizat, marţi, într-o conferinţă de presă, că în stocurile societăţii de termoficare Colterm sunt 51.000 de tone de cărbune, iar gazul este deja achitat pentru luna noiembrie.
Dominic Fritz a precizat că societatea de termoficare Colterm este pregătită pentru momentul în care consumul de gaz este mai mare.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Colterm are un stoc de cărbune de 51.000 de tone, asta înseamnă că reuşeşte să se aprovizioneze fără să scadă din stoc. Are şi aproape 40.000 de MW/oră gaz înmagazinat, asta înseamnă că este pregătit şi pentru momente în care consumul de gaz este mai mult decât cel contractat. Gazul pentru toată luna noiembrie este plătit în avans, ceea ce nu ştiu când s-a mai întâmplat. În ultimii ani gazul a fost plătit aşa, două-trei zile, după care a fost înnoit contractul. Acum este plătit pentru o lună întreagă. Suntem pe un drum bun, mai ales că în acelaşi timp pregătim şi proiecte de investiţii în toată infrastructura de termoficare”, a declarat Dominic Fritz
Societatea de termoficare a municipiului Timişoara, Colterm, a anunţat recent că va înainta o cerere oficială către Primăria Timişoara pentru majorarea preţului la gigacalorie cu 17 la sută. Administraţia locală va trebui să decidă dacă va suporta diferenţa din facturile oamenilor sau nu.
Anul trecut, actuala administraţie a municipiului Timişoara a dublat, de la 416 lei/MWh la 851 lei/MWh, suma subvenţionată facturată populaţiei fiind de 435 de lei.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.