Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, anunţă că, marţi seară, Consiliul Local a aprobat închirierea staţiei CFR din Motru pentru a asigura achiziţia de cărbune direct de la producătorii autohtoni. Acest lucru reduce costurile aferente intermediarilor. Fritz a precizat că deja sunt 30.000 de tone de cărbune în stocurile Colterm, iar ţinta pentru începutul de iarnă este 50.000 de tone de cărbune.
Dominic Fritz a arătat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că sunt luate ”măsuri de pionierat” pentru achiziţia de cărbune pentru iarna viitoare, având în vedere situaţia disperată de pe piaţa de gaz.
”Închiriem o parte a unei gări CFR din Motru. Asigurăm achiziţiile de cărbune direct de la producători, şi astfel dispar costurile aferente intermediarilor. Ştiu că e o măsură de pionierat – dar, situaţia disperată de pe piaţa de gaz cere măsuri creative. Una din problemele pe care le-am avut iarna trecută a fost că nu puteam să cumpărăm cărbune direct de la producători pentru că nu aveau unde să încarce. Acum, eliminăm această problemă. Am avut discuţi cu SNCFR, le mulţumesc pentru deschiderea avută şi am încredere că negocierile se vor încheia repede şi cu succes. Consiliul Local Timişoara a aprobat în această seară închirierea gării”, a scris Dominic Fritz pe Facebook.
Primarul din Timişoara a menţionat şi care sunt stocurile de cărbune pe care le are, în prezent, societatea de termoficare Colterm.
”Colterm are deja stocuri de 30.000 tone de cărbune şi ţinta noastră este să avem în depozit 50.000 tone la începutul iernii. Ar fi cea mai mare rezervă de cărbune cu care Colterm a intrat vreodată în iarnă”, a mai transmis Fritz.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.