Poliţiştii de frontieră de la punctul de trecere Giurgiu au prins doi cetăţeni bulgari şi doi români care au încercat să treacă graniţa prezentând teste false pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2. Bulgarii au mărturisit că au cumpărat certificatele care arătau că nu ar fi infectaţi plătind câte 50 de euro, în timp ce românii au susţinut că au rezultatele testelor de la o clinică din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Conform unui comunicat dat publicităţii, joi, de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, cei patru au fost prinşi, miercuri, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Rutier. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Astfel, în jurul orei 14.30, s-au prezentat pe sensul de intrare în România, doi bărbaţi, în vârstă de 51 de ani, respectiv 19 ani, de naţionalitate bulgară, care au prezentat pentru control teste PCR cu rezultate negative pentru detecţia infecţiei cu virusul SARS-COV-2, cu scopul de a călători în România. Verificările făcute în vamă au arătat că testele sunt false. 
 
"Cei doi bulgari au declarat poliţiştilor de frontieră faptul că au cumpărat testele PCR negative, de la o persoană necunoscută, plătind câte de 50 de euro”, se arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră. 
 
Trei ore mai târziu, pe sensul de ieşire din ţară, un bărbat în vârstă de 33 de ani şi o femeie de 26 de ani, ambii cetăţeni români, au prezentat autorităţilor teste PCR cu rezultate negative pentru detecţia infecţiei cu virusul SARS-COV-2, cu scopul de a li se permite intrarea pe teritoriul Bulgariei.
 
"Cei doi români au declarat poliţiştilor de frontieră că au obţinut testele PCR de la o clinică din municipiul Bucureşti, însă nu au putut oferi detalii suplimentare care să conducă la stabilirea identităţii persoanei care le-a întocmit”, precizează sursa citată.
 
Conform protocolului existent între autorităţile celor două ţări privind controlul comun la trecerea frontierei de stat, cei doi bulgari au fost preluaţi de către autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor, iar românii sunt cercetaţi pentru uz de fals, respectiv complicitate la fals material în înscrisuri sub semnătură privată. Ei au renunţat la continuarea călătoriei, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.