Dispeceratul Naţional Salvamont anunţă marţi că în ultimele 24 de ore au fost primite 38 de apeluri care solicitau intervenţia salvatorilor, 26 de persoane fiind salvate. Dintre acestea, 16 au ajuns la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 38 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, transmite marţi dimineaţă dispeceratul.

Cele mai multe apeluri, 9, au fost pentru Salvamont Predeal, 7 apeluri pentru Salvamont Lupeni, 5 pentru Salvamont Sibiu, 4 pentru Salvamont Gorj, 3 pentru Salvamont Municipiul Braşov, 2 pentru Salvamont Harghita şi câte un apel către Salvamont Cluj, Prahova, Maramureş, Judeţul Braşov, Dâmboviţa, Raşnov, Alba, Argeş.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În cazul acestor intervenţii au fost salvate 36 persoane, dintre acestea 16 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital.
Au mai fost primite 35 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.
Salvamontiştii au anunţat luni seară că prima zi din an a fost una ”cu zeci de accidente montane, multe pe domeniile de practicare a schiului şi săniuşului, dar şi cu persoane rătăcite, accidente de ATV sau accidentate în zona alpina înaltă”. În Sibiu, ei au avut mai multe intervenţii în zona Bâlea Lac, unde o persoană a căzut şi a alunecat circa 50 de metri, iar o alta avea suspiciune de fractură de bazin, în urma unei căzături.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.