Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a declarat marţi despre protestul angajaţilor din companie că sunt puţin peste 300 de preavize înmânate, ceea ce la 22.000 de angajaţi înseamnă undeva la 0,4%. El a precizat că a existat o tendinţă de-a lungul anilor de a angaja oameni de care compania nu avea nevoie, unii slab profesionişti. Despre controalele Corpuluiui de control al Ministerului Cercetării şi al premierului, Ştefan a spus că se ştie de unde vin aceste petiţii, el arătând că timp de mulţi ani nu puteai să iei nicio decizie fără acordul sindicatului şi acest lucru nu se mai face acum.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Sunt puţin peste 300 de preavize înmânate, ceea ce înseamnă la 22.000 de angajaţi undeva la 0.4% din angajaţi. Dacă legea din România nu ar permite concedieri individuale, probabil nici nu s-ar simţi aceste concedieri. ..) Numărul de persoane este foarte mic pentru Poşta Română, dar este atât de necesar fiindcă loveşte fix în administraţia centrală, acolo unde există un surplus de personal. A existat o tendinţă de-a lungul anilor de a fi angajaţi oameni de care compania nu avea nevoie, de multe ori, chiar slab profesionişti. Partea bună este că pentru toţi aceşti oameni noi avem alternativă”, a precizat Valentin Ştefan, în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News.

Directorul Poştei Române a arătat că Poşta Română trebuie să angajeze, pentru că au un deficit de personal. ”Este o redistribuire a forţei de muncă, mulţi nu vor să plece. E o retrogradare artificială, pentru că suntem cât se poate de generoşi, le las posibilitatea să îşi păstreze salariile”, a spus Ştefan.

El a menţionat că ”Poşta Română nu face curiierat, nu este principala linie de business şi nu este o companie care să rezolve doar probleme comerciale, să facă bani, ci rezolvă şi nişte probleme de funcţionare pe care statul le are, pentru că pensionarilor din mediul rural cineva trebuie să le ducă pensiile”.

Despre controlul Corpului de Control al ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Valentin Ştefan a spus că se ştie în companie de unde vin aceste plângeri. 

”Ştim foarte bine în companie de unde vin aceste petiţii, nu este nicio problemă instituţională între companie şi acţionari. Avem o structură sindicală care a condus Poşta mulţi ani, în care nu puteai să iei nicio decizie fără acordul sindicatului şi acest lucru nu se mai face acum. Şi evident că au apărut tot felul de plângeri. Acum vorbim de zeci de pagini de posibile probleme identificate. Ni s-a reproşat că nu acordăm concediu la Oficiul postal din Găeşti, mă depăşeşte”, a comentat Ştefan.

”Nici nu ştiu cum să punem pe picioare o companie cu probleme fundamentale, în linişte. Am şi eu o parte de vină că nu am acceptat compromisuri. Când am spus că facem reorganizarea, am avut o întâlnire cu liderul de sindicat de la acea vreme care a făcut o lista cu persoane de care să nu ne atingem cu structuri pe care trebuie să le înfiinţăm şi nu am putut să accept acest lucru. E crucea pe care eu o duc, îmi asum. Pe domnul Ciolacu îl înţeleg perfect, că trebuie printr-o perioadă ingrată, trebuie să ia decizii nepopulare”, a mai afirmat Valentin Ştefan.  

Angajaţi ai Poştei Române au protestat luni în faţa sediului central al companiei acuzând procesul de disponibilizare colectivă anunţat la nivelul acesteia. În replică, reprezentanţii Poştei Române afirmă că reorganizarea nu e un proiect nou, iar concedierile colective afectează aproximativ 100 de salariaţi din Administraţia Centrală - inclusiv ”aşa numitele “pile” politice ori situaţiile de conflict de interese generate de membri de sindicat care ocupă totodată funcţii de conducere în Companie” - şi nu vizează personalul din structurile operaţionale.

”Majoritatea salariaţilor susţine modernizarea Companiei şi a fost alături de actuala echipă de management încă de la începutul acestui proces. Ca dovadă, din cei 200 de membri anunţaţi să participe la manifestarea din data de 21 august 2023, au participat aproximativ 40. În ultimii ani, numărul de membri de sindicat a scăzut semnificativ”, mai afirmă conducerea Poştei Române.

 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.