Directorul Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, chestorul Liviu Vasilescu, a fost schimbat, vineri, din funcţie, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) afirmând că acesta a preluat, ”cu acordul său”, funcţia de director al Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.
IGPR a anunţat că începând de vineri chestorul de poliţie Liviu Vasilescu, director al Direcţiei Operaţiuni Speciale, a preluat, cu acordul său, funcţia de director al Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
”Menţionăm că acestea sunt funcţii echivalente, iar mutarea s-a realizat în temeiul Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare”, precizează IGPR.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Atribuţiile funcţiei de director al Direcţiei Operaţiuni Speciale au fost preluate, temporar, de către directorul adjunct al structurii.
Potrivit unor surse citate de G4Media.ro, schimbarea lui Vasilescu s-ar fi făcut la presiunile lui Adrian Mlădinoiu, fostul şofer al lui Liviu Drangnea, în prezent şef la SGG şi a subsecretarului de stat din MAI, Valeriu Mihai.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.