Directorul Colegiului Naţional ”C.D. Loga” din Timişoara, Violeta Bontilă, afirmă că nu a putut fi identificată, deocamdată, cauza îmbolnăvirii elevilor şi profesorilor, dar sunt prelevate probe de la purificatoarele de apă şi de pe suprafeţe. ”Lucrul interesant este că nu toţi cei care au băut apă de la purificator au dezvoltat simptome şi nu toţi cei care au dezvoltat simptome au băut apă de la purificator”, explică ea. În prezent, sunt 86 de copii cu simptome, din care 17 internaţi, şi 21 de profesori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Până la ora actuală, din discuţiile mele cu medicii de la «Louis Ţurcanu» nu s-a identificat o anumită sursă. Azi-noapte, în jurul orei 12.30, şi eu şi doamna director adjunct am fost sunate că la Spitalul «Louis Ţurcanu» s-au prezentat în jur de 9 copii, cu simptome de diaree, greaţă, dureri abdominale, vărsături, stare generală alterată şi care aveau un singur lucru în comun, Colegiul Naţional «C.D. Loga». Prin urmare am fost întrebată de către medici dacă există o anumită sursă sau bănuim ceva, evident că nu, după care am ţinut legătura mereu, am discutat şi cu cei de la ISU şi cu DSP-ul în noaptea aceasta, în jurul orei 2-3 dimineaţa, şi bineînţeles căutam în permanenţă să identificăm sursa. Numărul de cazuri a crescut, ceea ce ne-a obligat pe noi, cei din Consiliul de Administraţie al Colegiului nostru, la propunerea directorului şi la votul Consiliului de Administraţie şi cu acceptul Inspectoratului Şcolar şi al Ministerului, să suspendăm cursurile pentru astăzi pentru a verifica situaţia şi pentru a nu îi pune pe copii în pericol în cazul în care există, eu ştiu, o sursă la nivelul Colegiului nostru”, a declarat, miercuri, Violeta Bontilă.

Ea a explicat că elevii sunt din clase diferite.

”Am discutat tot azi-noapte cu directorul de la DSP, cu directorul de la ISU şi au venit în şcoală, ISU, ca să măsoare să vadă dacă există un nivel de gaze toxice, dacă sunt probleme”, a adăugat Bontilă.

Potrivit directorului, există purificatoare de apă, dar ”lucrul interesant este că nu toţi cei care au băut apă de la purificator au dezvoltat simptome şi nu toţi cei care au dezvoltat simptome au băut apă de la purificator”.

Ea a menţionat că a avut şi ea simptome digestive, începând de marţi seară, iar în cursul nopţii starea sa s-a alterat, având frisoane, stare de vomă, şi a fost nevoită să sune la 112, după ce a aflat de copiii bolnavi. Ea a arătat că simptomele persistă, însoţite de slăbiciune şi oboseală.

De asemenea, directorul a arătat că DSP ia probe de la purificatoarele de apă şi de la instalaţia de încălzire, unde a fost o avarie, cu abur care s-a propagat în incinta şcolii şi la care s-a intervenit zilele trecute, dar şi de pe bănci, pereţi.

”Nu am făcut niciun fel de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare în ultima vreme”, a precizat ea.

Ea a explicat că, în urma unui sondaj neoficial făcut în instituţie, 21 de profesori au acuzat simptome, precum şi ”un număr destul de mare de copii” care erau acasă cu simptome.

”Medicii de la «Louis Ţurcanu» nu au putut să se exprime asupra unor elemente comune deosebite în sensul că sunt copii care au clasele la parter, alţii care au clasele la etaj, alţii care nu au fost la şcoală în cursul zilei de ieri şi cu toate astea au dezvoltat simptome, alţii au băut apă de la purificatoare, alţii nu au băut apă de la purificatoare, prin urmare este foarte dificil de determinat cauza acestor simptome neplăcute”, a afirmat Bontilă.

Ea a arătat că în apropiere de şcoală sunt magazine, dar unitatea şcolară nu are cantină sau chioşc, iar copiii nu îşi pot comanda mâncare prin curier, ci vin cu ea de acasă.

”Nu s-au raportat cazuri la cabinetul nostru medical, am discutat cu medicul şi cu asistenta de la cabinet, nu au avut astfel de cazuri în timpul cursurilor de ieri”, a mai arătat Bontilă.

La rândul său, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş a precizat că situaţia este în desfăşurare.
 
”În cursul serii de ieri, 02.04.2024, ISU Timiş a fost informat de către dispeceratul S.A.J. Timiş cu privire la faptul că există o simptomatologie comună unui număr de 15 elevi, care au fost internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Louis Ţurcanu» Timişoara, iar 3, la Clinicile Noi şi 3 adulţi la Spitalul Judeţean. La solicitarea părinţilor, unul dintre elevii internaţi la Spitalul pentru Copii a fost externat”, a arătat ISJ Timiş.
 
Conform sursei citate, ISU Timiş a dispus deplasarea la sediul unităţii de învăţământ, în scopul identificării unei posibile surse a acestor îmbolnăviri.
 
”Conducerea unităţii de învăţământ nu cunoaşte şi nu poate identifica, în acest moment, sursa acestei simptomatologii, cu atât mai mult cu cât unitatea de învăţământ nu dispune de cantină, nu este racordată la gaze naturale şi nu dispus efectuarea unor lucrări de dezinfecţie, deratizare/dezinsecţie. I.Ş.J. Timiş a păstrat legătura cu structurile specializate să intervină în astfel de situaţii,  fiind informat constant asupra dinamicii evenimentelor”, a precizat ISJ.

De asemenea, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş au arătat că au fost trimise mai multe echipe din cadrul DSP pe diverse domenii de specializare (Serviciul Control, Laborator, Toxicologie, Radiaţii), au fost prelevate probe de apă, atât de la reţea, cât şi de la dozatoarele de apă aflate in incinta unităţii.

”A fost sistată utilizarea acestora până la obţinerea rezultatelor. Cercetările se află în desfăşurare, momentan se caută sursa de îmbolnăvire”, a transmis DSP.

În prezent, sunt 86 de elevi şi 21 de profesori cu simptome, 17 dintre copii fiind internaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.