Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a anunţat, vineri, demiterea directorului adjunct al Penitenciarului Bacău, după ce, în urma unui control, s-au constatat deficienţe ”pe linia siguranţei locului de deţinere”.
”Ca urmare a efectuării unor verificări pe linia siguranţei deţinerii şi regim penitenciar, la nivelul Penitenciarului Bacău, în urma cărora au fost identificate deficienţe raportat la modul de îndeplinire a atribuţiilor prevăzute de lege şi regulamente, astăzi, 03.07.2020, conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a dispus revocarea din funcţie a directorului adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar”, a transmis, vineri, ANP.
Deficienţele identificate vizează ”atribuţiile specifice, pe linia siguranţei locului de deţinere”, fără ca ANP să precizeze concret care au fost problemele.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.