DIICOT a transmis, marţi seară, că procurorii au dispus clasarea dosarului Rompetrol şi ridicarea măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor şi suspecţilor, asupra sumei de 457.483 lei aflată în contul S.C. Rompetrol Rafinare SA, asupra bunurilor identificate la punctul de lucru Năvodari, judeţul Constanţa. Totodată, au fost menţinute măsurile asiguratorii până la concurenţa sumei de 106.485.365 de dolari asupra unor bunuri imobile aparţinând Rompetrol Rafinare S.A.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Prin ordonanţa numărul 225/D/P/2006 din 05.12.2019, verificată pentru legalitate şi temeinicie la 06.12.2019, procurorii DIICOT-Structura Centrală au dispus clasarea cauzei penale faţă de mai mulţi inculpaţi şi suspecţi cu privire la săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, înşelăciune, complicitate la înşelăciune, delapidare, complicitate la delapidare, evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani, manipularea pieţei de capital, dezvăluire de informaţii privilegiate şi utilizare de informaţii privilegiate", precizează, marţi seară, DIICOT, despre cauza penală cunoscută sub denumirea generică "Rompetrol". 

Totodată, într-un comunicat al DIICOT se arată că, prin aceeaşi ordonanţă, procurorii au dispus ridicarea măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor şi suspecţilor, asupra sumei de 457.483 lei aflată în contul S.C. Rompetrol Rafinare SA, asupra bunurilor identificate la punctul de lucru Năvodari, judeţul Constanţa, precum şi menţinerea măsurilor asiguratorii până la concurenţa sumei de 106.485.365 USD asupra unor bunuri imobile aparţinând Rompetrol Rafinare S.A.(„RRC”) – punct de lucru Năvodari, Platforma Petromidia.

Această măsură urmează a înceta de drept dacă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi Faber Invest&Inc. nu vor introduce acţiune în faţa instanţei civile în 30 de zile de la comunicarea soluţiei dispuse de procuror, precizează sursa citată-

Soluţia a fost comunicată părţilor, care, în conformitate cu prevederile art. 339 alin. 4 CPP, pot face plângere împotriva acesteia, în termen de 20 de zile de la data comunicării.

KMG International şi grupul KMG Rompetrol au salutat, marţi, decizia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT în cauza cunoscută public drept “Rompetrol II” şi comunicată recent companiei, prin care procurorii DIICOT au clasat acuzaţiile penale asupra Rompetrol Rafinare.

Procurorii DIICOT au clasat acuzaţiile asupra Rompetrol Rafinare şi au decis să ridice o serie de măsuri impuse, în mai 2016, asupra bunurilor companiei, potrivit unei Ordonanţe DIICOT, în condiţiile în care compania era anchetată pentru o presupusă datorie istorică faţă de statul român. 

”Prin această decizie, autorităţile române confirmă că multiplele discuţii şi controverse ridicate de-a lungul timpului nu intră sub incidenţa legii penale, respectiv nu îşi au locul în faţa autorităţilor judiciare penale ale statului român”, se arată în comunicatul emis marţi.

Compania a transmis că apreciază caracterul judicios al acestei decizii foarte importante pentru siguranţa mediului de afaceri şi pentru climatul investiţional din România, decizie luată în urma unor demersuri în care KMGI şi companiile grupului au participat în mod activ, în vederea clarificării tuturor aspectelor relevante.

”Această decizie consolidează deţinerile locale ale grupului KazMunayGas şi este de natură să deschidă calea pentru efectuarea în continuare a investiţiilor necesare dezvoltării activităţilor grupului pe plan local, cu efecte pozitive asupra creşterii economice, menţinerii şi dezvoltării locurilor de muncă, a contribuţiei constante a grupului la bugetele publice, precum şi, în general, la dezvoltarea mediului de afaceri local”, se arată în comunicat.

Compania a adresat mulţumiri celor implicaţi pentru profesionalismul manifestat.

”Menţionăm în mod distinct echipa avocaţială a grupului, coordonată de către dl. avocat Gabriel Albu, din partea firmei Buduşan, Albu & Asociaţii. De asemenea, salutăm implicarea şi dedicarea echipei de avocaţi Muşat & Asociaţii, care a contribuit la buna soluţionare a cauzei”, se arată în comunicat.

KMG International şi-a asumat, faţă de Guvernul român, dezvoltarea unui Fond de investiţii mixt Româno-Kazah, cu un aport de capital de 150 de milioane de dolari şi urmărind o ţintă totală a activelor de până la 1 miliard de dolari, în funcţie de condiţiile de piaţă. Fondul a fost înfiinţat în baza unui controversat memorandum semnat, în 2013, între statul român şi acţionarii kazahi.

Acel memorandum ierta Rompetrol de o datorie istorică estimată de statul român la 600 de milioane de dolari, datorie care a făcut obiectul dosarului DIICOT.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.