Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman monitorizează familia băieţelului de doi ani care marţi a căzut într-un puţ, primele date indicând că este o familie unită şi că ceea ce s-a întâmplat este consecinţa unui ”accident nefericit”. În condiţiile în care familia mai are un copil, în vârstă de trei ani, iar mama este însărcinată în luna a opta, autorităţile spun că sunt pregătite să acorde asistenţă familiei, dacă va fi cazul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Angajaţii DGASPC Teleorman monitorizează familia băieţelului căzut într-un puţ, la 16 metri adâncime, unde a stat mai mult de zece ore cu jumătate din corp în apă.

Directorul DGASPC Teleorman, Florin Dragomirescu, a declarat pentru News.ro că încă de marţi o echipă de la Serviciul de Intervenţie în regim de urgenţă de la DGASPC a mers la Balta Sărată, unde a consiliat familia copilului şi a făcut o evaluare a acesteia. Familia are încă un copil, în vârstă de trei ani, iar mama băieţelului care în prezent este internat la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti este gravidă în luna a opta, fiind internată, încă de marţi la Spitalul ”Caritas” din Roşiorii de Vede.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Noi încercăm să vedem dacă putem ajuta familia, cu o măsură de protecţie pentru că mai există un copil, mama este gravidă în luna a opta, urmează să nască”, a spus şeful DGASPC Teleorman.

El a precizat că ajutorul din partea DGASPC ar putea consta în servicii sociale pentru mamă şi copii, dacă va fi necesar, precum şi în măsuri de protecţe specială.

DGASPC şi autorităţile locale vor monitoriza în continuare familia, pentru a stabili dacă sunt probleme sau dacă a fost doar ”un accident nefericit”.

Potrivit lui Florin Dragomirescu, primele date duc către ipoteza că a fost vorba despre un accident şi că băieţelul face parte dintr-o familie ”închegată”.

”Suntem la început în evaluare. Am văzit că este o familie închegată şi primele date conduc spre ipoteza că a fost un accident nefericit. Va rămâne în monitorizarea noastră, a autorităţilor locale cu care am discutat deja. Nu este o problemă în sensul că familia ar fi una dezorganizată sau ceva de acest gen”, a mai spus directorul DGASPC Teleorman.

Şi IPJ Teleorman a dechis un dosar în urma accidentului de la Balta Sărată, poliţiştii făcând cercetări in rem pentru vătămare corporală din culpă. 

Copilul de doi ani a fost salvat de către echipele de intervenţie din puţul unde rămăsese blocat la aproximativ 16 metri adâncime după mai mult de zece ore. El a fost scos teafăr şi a primit îngrijiri medicale la faţa locului. Ulterior, copilul a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.

Copilul este internat la secţia de terapie intensivă a Spitalului ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, iar starea sa este gravă, însă stabilă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.