Camera Deputaţilor a adoptat marţi, decizional, un proiect de lege prin care clădirile de utilitate publică, unităţile din învăţământul preuniversitar de stat, autogările, pieţele agroalimentare, târgurile, autogările şi staţiile de cale ferată care deservesc trafic de călători, sunt obligate să aibă structuri metalice cu dispozitive antifurt unde pot fi parcate minimum 10 biciclete. Nerespectarea prevederilor actului normativ este sancţionată cu amendă de la 2.000 la 4.000 de lei. Legea merge la promulgare.
„Clădirile publice sau de utilitate publică, unităţile din învăţământul preuniversitar de stat, pieţele agroalimentare, târgurile, autogările şi staţiile de cale ferată care deservesc trafic de călători vor fi dotate cu structuri metalice care să permită parcarea concomitentă a minimum 10 biciclete, cât şi montarea pe perioada staţionării acestora a unor dispozitive antifurt”, conform proiectului de lege.
Propunerea legislativă iniţiată de PNL mai prevede că „în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a normelor metodologice, autorităţile administraţiei publice centrale sau locale şi persoanele juridice cu capital privat sau de stat, după caz, vor adopta măsurile”.
Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 2.000 la 4.000 de lei încălcarea dispoziţiilor prevăzute în actul normativ.
„Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunilor prevăzute se realizează de personalul autorizat al agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, precum şi agenţia pentru plăţi şi inspecţie socială a municipiului Bucureşti, după caz”, mai indică sursa citată.
Pe 2 decembrie 2019, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat şi marţi decizional de Camera Deputaţilor. Prin urmare, legea merge la promulgare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.