Consiliul Facultăţii de Drept şi decanul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti vor înainta Rectorului Universităţii din Bucureşti propunerea de exmatriculare a 45 de studenţi din anul I, acuzaţi că au conlucrat în vederea fraudării unor examene din sesiunea de iarnă 2021 a anului I. De asemenea, conducerea facultăţii a decis ca examenele din sesiunea de vară să se desfăşoare faţă în faţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ca urmare a sesizărilor formulate de o serie de studenţi, sesizări însoţite de dovezi certe, pertinente şi concludente cu privire la fraudarea unor examene în sesiunea derulată în luna februarie a.c., Consiliul Facultăţii de Drept şi Decanul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti vor înainta Rectorului Universităţii din Bucureşti propunerea de exmatriculare a 45 de studenţi din anul I. Studenţii pentru care s-a propus exmatricularea au conlucrat pe grupuri de comunicare Whatsapp, în paralel cu desfăşurarea examenelor online supravegheate audio/video de profesorii titulari. Scopul conlucrării a fost identificarea răspunsurilor şi rezolvarea împreună a subiectelor de la unele dintre examenele scrise susţinute online în luna februarie 2021”, precizează unitatea d eînvăţământ într-u comunicat.            

În şedinţa Consiliului facultăţii din data de 25 februarie 2021 au fost discutate sesizările, s-au examinat probele şi au fost ascultaţi toţi studenţii care au dorit să îşi exprime punctul de vedere cu privire la acuzaţiile care li se aduc. În urma acestei şedinţe, în cursul zilei de vineri, membrii Consiliului şi-au exprimat opţiunea cu privire la propunerea de exmatriculare, propunere adoptată cu o largă majoritate. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În conformitate cu Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor, Decanul Facultăţii de Drept va anula rezultatele obţinute de studenţii în cauză la examenele pentru care s-a dovedit implicarea lor în fraudă.

Totodată, Consiliul Facultăţii de Drept a hotărât ca, exceptându-se impedimente sanitare certe, începând cu sesiunea din vara anului 2021- deci actualul an universitar- examenele şi colocviile din toate programele de studii ale Facultăţii de Drept să se desfăşoare faţă în faţă, chiar dacă activitatea didactică (cursuri şi seminare) va continua online.

”Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti transmite opiniei publice că decizia de a propune exmatricularea a 45 de studenţi a fost una extrem de grea prin implicaţiile sale atât asupra studenţilor pentru care s-a propus exmatricularea şi a familiilor acestora, cât şi asupra întregului corp profesoral şi a tuturor celorlalţi studenţi ai Facultăţii noastre. Prin dimensiunea sa, aceasta este o decizie unică în istoria Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti. Totodată, unicitatea acestei decizii exprimă şi importanţa sa prezentă şi viitoare pentru Facultatea de Drept, pentru Universitatea din Bucureşti, pentru întregul sistem de învăţământ juridic superior, dar şi pentru societatea românească în ansamblul său”, menţionează reprezentanţii instituţiei de învăţământ, care precizează că prin această decizie, şi asumă o alegere foarte clară între just şi injust, între fapte dovedite şi declaraţii fără acoperire, între adevăr şi minciună.

Această decizie este o expresie a curajului de spune NU fraudei la examen. Reprezintă o decizie grea, dar justă, o decizie bazată pe dovezi incontestabile. De asemenea, este decizie care exprimă fără niciun dubiu faptul că Facultatea de Drept, facultate etalon a învăţământului juridic superior din România, nu tolerează frauda în rândul studenţilor care au început un drum lung şi greu pentru a desăvârşi o carieră de jurist.

”În faţa fraudei evidente, incontestabile, a închide ochii înseamnă să distrugi spiritul dreptăţii care ar trebui să caracterizeze atât mediul academic, cât şi întreaga comunitate a juriştilor. (...) Justiţia se învaţă din şcoală. Dacă şcoala de drept însăşi nu este fermă cu privire la valorile dreptăţii şi echităţii, justiţia nu se poate înfăptui în societate”, conchid reprezentanţii Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.