Ministerul Culturii şi Ministerul Educaţiei refuză să predea administraţiei locale, respectiv Sectorului 1, Complexul Cireşarii şi Teatrul de vară din Parcul Bazilescu, a declarat, sâmbătă, primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Primarul Sectorului 1 a afirmat că, deşi primăria a făcut solicitări ca baza sportivă Cireşarii să fie în proprietatea Primăriei Sectorului 1, Ministerul Educaţiei nu a făcut niciun demers în acest caz.

"Am solicitat de nenumărate ori să ne predea, nouă, Primăriei Capitalei şi Primăriei de sector, Complexul Cireşarii. Sunt 25.000 de solicitări din partea cetăţenilor, ei doresc ca acea zonă să fie funcţională. În acest moment, aparţine de Ministerul Educaţiei. Noi am solicitat să ni-l dea ca să-l punem la dispoziţia cetăţenilor din zonă. Acest Guvern chiar sfidează locuitorii Sectorului 1. Cer încă o dată să pună la dispoziţia cetăţenilor Sectorului 1, să-l aducem la o stare normală pentru locuitorii Sectorului 1. Dacă nu sunt în stare să le aducă la o formă normală, să poată fi exploatate, să ni le dea nouă, administraţiilor locale. Complexul Cireşarii era emblema Sectorului 1, acum este o zonă aflată în paragină”, a declarat Dan Tudorache.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În ceea ce priveşte Teatrul de vară din Parcul Bazilescu, Tudorache se declară nemulţumit, întrucât şi pentru acest monument s-au făcut solicitării din partea primăriei, la care Ministerul Culturii, spune primarul, nu a răspuns.

"Ministerul Culturii nu îl predă, aşa cum ar fi normal, administraţiei locale, Primăriei Capitalei sau Primăriei de sector. Am făcut solicitări nenumărate către Ministerul Culturii. Refuză să-l predea. Tot Parcul Bazilescu este în administrarea Sectorului 1. Locuitorii din zonă ne solicită să intervenim în privinţa acestui monument. Ministerul Culturii sau, zic eu, Guvernul tehnocrat, nu doreşte ca 20.0000 de locuitori ai Sectorului 1 să beneficieze de acest teatru de vară. Noi avem destule fonduri să-l reabilităm”, a adăugat primarul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.