Comuna dâmboviţeană Morteni raportează, miercuri, un indice de infectare de 4,47 la o mie de locuitori, rata de infectare din comună fiind de patru ori mai mare decât indicele înregistrat în localitatea situată pe locul al doilea în această privinţă. Comitetul Judeţean pentru situaţii de Urgenţă (CJSU) Dâmboviţa a decis, miercuri, instituirea de restricţii conform prevederilor legale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
La Morteni, în judeţul Dâmboviţa, 12 dintre cei 2682 de locuitori sunt confirmaţi ca fiind infectaţi cu virusul SARS-CoV-2. Doar în decurs de 24 de ore, de marţi până miercuri, au fost diagnosticaţi cu COVID-19 trei localnici. 
În condiţiile în care indicele de infectare a ajuns la 4,47 la o mie de locuitori, Comitetul Judeţean pentru situaţii de Urgenţă (CJSU) Dâmboviţa a adoptat, miercuri, o hotărâre prin care instituie măsurile specifice intervalului de referinţă de peste 3/1000 locuitori al incidenţei cumulate la 14 zile prevăzute de H.G. nr. 826/05.08.2021 prin care a fost prelungită starea de alertă pe teritoriul României.
Conform deciziei CJSU Dâmboviţa, „se aprobă instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere gura şi nasul, în toate spaţiile publice, staţii pentru transportul în comun, mijloace de transport în comun, la locul de muncă precum şi în alte zone cu potenţial de aglomerare de pe raza comunei Morteni”.
O hotărâre similară a fost adoptată, marţi, de CJSU Cluj şi se aplică loclaităţii Margău, unde incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile a depăşit de asemenea rata de trei la mia de locuitori, fiind 5,58.
Astfel, sunt interzise organizare de concerte, festivaluri în aer liber, de activităţi sportive, spectacole de tip drive in. De asemenea, nu este permisă organizarea de evenimente private cum sunt nunţile şi botezurile. Totodată, autorităţile au anunţat că sunt închise şi restaurantele, cafenelele, barurile, sălile de jocuri de noroc şi piscinele, iar accesul in restaurantele, cafenelele din interiorul hotelurilor este permis numai persoanelor care sunt cazate în unităţile respective.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.