Criminaliştii din Dâmboviţa au solicitat realizarea de expertize genetice pentru stabilirea cu certitudine a identităţii persoanei al cărei trup neînsufleţit a fost descoperit, vineri seară, pe un câmp, în apropierea bretelei rutiere care duce către A1, în zona satului Olteni. Poliţia precizează că este vorba despre cadavrul unei femei. Sâmbătă, zeci de anchetatori au periat zona, ridicând noi probe. În paralel, se vizionează imagini de pe camerele de supraveghere.
Zeci de poliţişti sunt implicaţi în ancheta deschisă după ce, vineri, cadavrul aflat în stare avansată de descompunere al unei femei a fost descoperit pe un când din judeţul Dâmboviţa.
„În urma realizării expertizei genetice, urmează să stabilească cu certitudine identitatea victimei. sâmbătă dimineaţă, 6 aprilie, pentru administrarea probatoriului în cauză, sub coordonarea procurorului de caz, peste 40 de poliţişti, sprijiniţi de jandarmi şi pompieri, au reluat cercetările în zona respectivă, fiind ridicate noi mijloace de probă. În continuare, se procedează la ridicarea de imagini de pe camerele de supraveghere video amplasate în zonele de interes pentru cauză”, transmite, sâmbătă, Poliţia judeţeană Dâmboviţa.
Ancheta sunt în curs de desfăşurare, fiind condusă de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.
Medicii legişti vor încerca să stabilească motivul decesului. Cadavrul se află în stare avansată de descompunere. Acesta a fost găsit pe un câmp, în proximitatea bretelei de ieşire de pe autostrada A1, în satul Olteni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.