Seria de evenimente Dâmbăviţa Delivery va avea loc în perioada 17 - 19 septembrie, pe Spaiul Unirii, cu ocazia Street Delivery şi a Săptămânii Dezvoltării Durabile.
Comunitatea creativă Nod Makerspace, Asociaţia Ivan Patzaichin - Mila 23 şi Street Delivery vor realiza o serie de activităţi edu-sportive pe râu şi pe stradă, alături de implementarea unor intervenţii urbane punctuale.
Vor avea loc activităţi pentru copii cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani, un atelier de construcţie de machete de bărci, tururi ghidate, atelier de educaţie rutieră pentru copii, adolescenţi şi adulţi şi educaţie pentru prim ajutor, atelier de ecologizare, dar şi unul de construcţie de mobilier urban şi de păpuşi.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În plus, în program este inclusă dezbaterea „Dâmboviţa Smart River. Râul în oraş”, duminică, de la ora 10:00, pe pontonul plutitor, iar evenimentul va fi redat şi online.
Vor putea fi făcute plimbări cu ambarcaţiuni, va fi amenajat un loc de joacă cu instalaţii sportive, iar duminică seară vor avea loc şi proiecţii de film.
Dâmboviţa Delivery este un proiect anual de recuperare a spaţiului public al Dâmboviţei, în zona Industriei Bumbacului, Timpuri Noi, Bucureşti. Dâmboviţa Delivery este una dintre insulele principale în cadrul Street Delivery 2021. Programul complet al evenimentelor poate fi consultat pe pagina de Facebook a Street Delivery.
Dâmboviţa Delivery face parte şi din Săptămâna Europeană a Dezvoltării Durabile (ESDW), organizată de Asociaţia Ivan Patzaichin - Mila 23 şi Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă la Nod makerspace. Săptămâna Dezvoltării Durabile va continua pe 20 septembrie, între 12:00 - 18:30, când va avea loc Conferinţa Educaţie pentru Dezvoltare Durabilă şi mai multe seminarii, iar pe 21 şi 22 septembrie, tururi ghidate ale Nod Makerspace, pentru care înscrierile se fac online.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.