Autorităţile din Dâmboviţa, judeţ care cunoaşte o creştere accentuată a numărului de infectări cu noul coronavirus, au făcut o serie de controale pentru a verificarespectarea normelor de prevenire a răspândirii SARS-COV-2 în unităţi medicale, bănci, centre sociale şi unităţi care oferă diverse servicii publice. O treime dintre cei controlaţi au fost amendaţi pentru diverse abateri, cele mai multe legate de nerespectarea distanţei fizice şi nepurtarea măştii de protecţie.
Controalele DSP şi ale Poliţiei au avut loc în perioada 10-16 iulie şi au fost făcute în unităţi sanitare, centre rezidenţiale pentru persoane vârstnice, copii şi persoane cu dizabilităţi, saloane de înfrumuseţare, instituţii bancare, săli jocuri de noroc, terase alimentaţie publică, pieţe, supermarketuri, producători care comercializează alimente direct consumatorului final, producători/ambalatori alimente
”În cazul a 21 de unităţi controlate au fost identificate neconformităţi la prevederile legale, în principal a celor referitoare la: păstrarea distanţei de siguranţă, purtarea măştii de protecţie, punerea la dispoziţia clienţilor a produselor biocide, triajul clienţilor la intrarea în unităţi comerciale, de servire a alimentelor/băuturilor, utilizarea de produse biocide avizate pentru punere pe piaţă. Pentru neconformităţile identificate, inspectorii sanitari au aplicat 21 amenzi contravenţionale, dintre care 16 amenzi în valoare de 117.500 lei”, a transmis, vineri, DSP Dâmboviţa.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Controalele în urma cărora au fost aplicate aceste amenzi au loc în contextul în care în judeţul Dâmboviţa s-a înregistrat, în ultima perioadă, o creştere semnificativă a numărului de infectări cu noul coronavirus, iar spitalele din judeţ au ajuns în situaţia de face cu greu faţă numărului mare de bolnavi.
”Având în vedere contextul epidemiologic actual, precum şi creşterea alarmantă a numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus în judeţul Dâmboviţa, facem din nou un apel la responsabilitate şi respectarea măsurilor de protecţie stabilite de autorităţi”, precizează autorităţile din domeniul sănătăţii publice din acest judeţ.
În judeţul Dâmboviţa s-au confirmat 1.113 cazuri de infectare cu noul coronavirus.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.