Pompierii au gestionat peste 2.700 de situaţii de urgenţă, în Ajun şi în prima zi de Crăciun, iar poliţiştii au intervenit în ultimele două zile la peste 6.000 de evenimente. S-au produs 44 de accidente, în care 19 persoane au decedat şi 33 au fost rănite grav.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în Ajun şi prima zi a Crăciunului, s-au înregistrat 2.708 situaţii de urgenţă.
“Pompierii au intervenit pentru stingerea a 130 incendii, iar echipajele SMURD au acţionat în 2.320 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat şi 13 cazuri pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere. De asemenea, salvatorii au intervenit în 69 de situaţii pentru deblocarea persoanelor surprinse în medii ostile, precum şi în alte 176 misiuni de protejare a comunităţilor”, se arată în comunicat.
Sursa citată menţionează că, în zilele de 24 şi 25 decembrie, 2.241 persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar alte 10 persoane au fost salvate din incendii sau alte situaţii deosebite.
“Din nefericire, în această perioadă au fost şi persoane care şi-au pierdut viaţa ca urmare a situaţiilor în care au fost implicate. În urma cazurilor înregistrate, 3 persoane au decedat în incendii, iar alte 12 în accidente rutiere”, a mai menţionat IGSU.
Numărul intervenţiilor la care au participat efectivele IGSU a crescut faţă de perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate mai mult cu 442 de evenimente în acest an. Diferenţa este reprezentată de numărul mai mare de solicitări primite pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, a precizat sursa citată.
În minivacanţa de Crăciun, peste 5.300 de pompieri se află, zilnic, la datorie pentru asigurarea protecţiei şi siguranţei cetăţenilor.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au intervenit, în ultimele două zile, la peste 6.000 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. De asemenea, au aplicat peste 6.000 de sancţiuni contravenţionale şi au constatat 1.469 de infracţiuni.
“Astfel, în zilele de 24 şi 25 decembrie 2019, poliţiştii au intervenit la 6.057 de evenimente, dintre care 5.159 sesizate prin 112. În urma activităţilor, au fost constatate 1.469 de infracţiuni, dintre care 178 la regimul rutier, 589 contra persoanei, 489 contra patrimoniului, 11 de natură economică, 39 la Legea nr. 126/1995 (regimul materiilor explozive) şi 4 la Legea nr. 46/2008 (codul silvic)”, se arată în comunicatul IGPR.
Sursa citată a mai spus că 205 persoane au fost prinse în flagrant delict, alte 28 persoane, urmărite naţional sau internaţional, au fost depistate, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 36 de măsuri preventive.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 6.374 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.475.398 de lei, fiind confiscate bunuri de 148.770 de lei. De asemenea, poliţiştii au reţinut 532 de permise de conducere (dintre care: 64 pentru consum de alcool şi 171 pentru viteză) şi au retras 89 de certificate de înmatriculare.
În cele două zile, la nivel naţional, s-au produs 44 de accidente rutiere, în urma cărora 19 persoane au decedat, iar alte 33 au fost grav rănite.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.