Coloane de autoturisme s-au format, duminică, pe drumul naţional 67C, care duce către staţiunea Rânca. Oficialii Companiei naţionale de drumuri arată că drumul a fost curăţat de zăpadă, însă ambuteiajele se produc din cauza „valurilor” de turişti care se îndreaptă către staţiune.
„Drumul curat provoacă blocarea staţiunii Rânca. Valuri de turişti vin în staţiune, pe DN 67C! Utilajele CNAIR acţionează non-stop pentru a menţine drumul deschis şi circulaţia rutieră în condiţii de siguranţă!”, transmite, duminică după amiază, pe Facebook, CNAIR.
Într-o intervenţie telefonică la Digi 24 Cristi Tudor de la Secţia Drumuri Naţionale Gorj, a declarat că din cauza numărului mic de locuri de parcare din staţiune s-au format coloane de autoturisme care „pur şi simplu nu mai unde să mai intre”. Acesta a menţionat că sunt autovehicule parcate pe marginea drumului naţional din cauză că turiştii nu au locuri de parcare în staţiune.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Staţiunea este ca un sac, se intră dar nu se mai iese prin partea cealaltă. Drumul bun, postările noastre permanente, toate intervenţiile noastre au făcut ca astăzi la Rânca să vină foarte mulţi turişti. Din păcate, locurile de parcare sunt destul de limitate în zona staţiunii Rânca şi atunci nu au avut, pur şi simplu, unde să parcheze şi s-a format o coloană de maşini de undeva de la intrarea în staţiune, chiar mai în jos. Carosabilul este curat şi umed”, a afirmat reprezentantul SDN Gorj.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.