Corpul de control al Guvernului a sesizat DNA în 2015 în legătură cu vânzările şi cu retrocedările de case naţionalizate la Timişoara în baza Legii 112/1995, raportul de control consemnând situaţii în care au fost făcute derogări de la prevederile legale pentru ca locuinţele să poată fi vândute anumitor persoane, situaţii în care au fost vândute fără licitaţie, la valoarea de piaţă. Actualul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, şi fostul edil al oraşului Gheorghe Ciuhandu sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu în cazul vânzării a 967 de imobile, prejudiciul adus statului fiind de 40 de milioane de euro. În acelaşi dosar, mai sunt urmăriţi penal, tot pentru abuz în serviciu, viceprimarul Dan Diaconu, fostul viceprimar Traian Stoia şi fostul director în Primăria Timişoarei Martin Staia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Legea 112/1995, care a intrat în vigoare în 1996, le dădea dreptul foştilor proprietari şi moştenitorilor lor să îşi redobândească imobilele confiscate în mod abuziv de regimul comunist sau să primească despăgubiri pentru ele. De asemenea, a dat dreptul chiriaşilor să cumpere imobilele în care locuiau, dar numai acelor chiriaşi care dovedeau că, la data intrării în vigoare a legii, aveau contracte de închiriere a acelor imobile şi le ocupau la acea dată.

Raportul de control arată că în perioada 1996 - 2014, în Timişoara au fost vândute în baza acestei legi 10.325 de unităţi locative, 6.973 dintre acestea fiind vândute de entităţi care au administrat acest fond: URBIS R.A. - 4.588, Administrarea Domeniului Public SA - 953 de locuinţe şi Primăria Municipiului Timişoara - 1332 de locuinţe. Restul au fost vândute printr-o altă societate. Cele mai multe atsfel de vânzări, 7.200, au fost înregistrate în perioada 1996 - 1998, când primar era Gheorghe Ciuhandu.
Prima constatare a Corpului de Control a fost aceea că, la încheierea activităţii, Comisia de aplicare a Legii 112 nu a prezentat un raport de activitate, iar reprezentanţii Primăriei nu au făcut o evidenţă certă a modului de soluţionare sau a stadiului dosarelor. În perioada 1996 - 2014, cererile de cumpărare nu au fost analizate de comisie, ci de entităţile care au vândut imobilele.
Deşi legea prevedea în mod clar că vânzările pot fi făcute doar către chiriaşii care ocupau locuinţele la momentul intrării legii în vigoare, o notă a comisiei locale de aplicare a Legii 112 stabilea o derogare de la lege, astfel încât au putut cumpăra locuinţe şi cei care aveau contracte de închirieire ulterioare datei 25 ianuarie 1996, iar semnatarii notei nu aveau calitatea de membru al comisiei, iar comisia nici nu se întrunise la data înscrisă pe document.
Corpul de control semnalează că au fost 10 situaţii în care, în perioada 1997 - 2000, reprezentanţii Urbis RA, Administraţiei Domeniului Public Sa şi ai Primăriei Timişoara au vândut locuinţe în imobile aflate în Administrarea Consiliului Local către persoane devenite chiriaşi ulterior intrării în vigoare a legii.
În 29 septembrie 1997, Urbis RA a vândut un apartament de trei camere unor persoane care deveniseră chiriaşi în luna martie a aceluiaşi an. Preţul de vânzare a apartamentului de 94 de metri pătraţi a fost de 29.100.115 lei  vechi, plătibili în rate lunare pe 10 ani.
Un alt caz este acela în care societatea Administrarea Domeniului Public  a vândut o locuinţă cu 18.329.765 de lei vechi plătibili în 5 ani, unor chiriaşi care preluaseră casa cu mai puţin de o lună înaintea cumpărării.
În 19 aprilie 2000, Primăria Timişoara a vândut chiriaşilor o locuinţă de 81 de metri pătraţi cu 67.278.822 milioane de lei vechi plătibili în rate lunare timp de 10 ani. Contractul de închiriere era datat 21 martie 2000.
De asemenea, au existat situaţii în care imobile trecute în proprietatea statului ca bunuri fără stăpân au fost vândute chiriaşilor, fiind invocată Legea 112.
De asemenea, în cazul a 11 locuinţe considerate ca fiind "de serviciu" situate în imobile naţionalizate s-au întocmit noi contracte de închiriere şi ulterior au fost vândute chiriaşilor, şase dintre acestea fiind vândute în perioada iunie - iulie 2009.
Au fost vândute către chiriaşi, fără licitaţie, imobile aflate în domeniul privat al Municipiului Timişoara cu încălcarea dispoziţiilor Legii administraţiei publice locale. De pildă, o propietate cu o suprafaţă construită de 123 de metri pătraţi şi cu un teren de 1.200 de metri pătraţi a fost vândută în ianuarie 2007 cu 270.820 de euro, iar şase luni mai târziu, când proprietarii au făcut un schimb  imobiliar, aceeaşi proprietate a fost evaluată la 495.000 de euro. Vânzarea s-a făcut cu acordul primarului şi al directorului Direcţiei Patrimoniu.
Conform Corpului de control al Guvernului, toate acest fapte au avut drept consecinţe pagube aduse patrimoniului de stat şi patrimoniului municipiului Timişoara, dar şi pagube produse statului, care a trebuit să acorde despăgubiri celorr care nu şi-au putut prelua proprietăţile.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.