Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, cu sprijinul pompierilor de la ISU Timiş, au salvat viaţa unui băieţel din Serbia care a fost diagnosticat cu botulism. Serul antibotulinic a fost transportat cu o autospecială până la graniţa dintre cele două ţări, unde a fost predat medicului sârb care se ocupa de cazul copilului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Lupta pentru a salva o viaţă, ajutorul medical pe care poţi să îl oferi unui bolnav nu trebuie să depindă de graniţe. Şi asta s-a văzut cel mai bine în aceste zile când medicii şi farmacistii de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara, dar şi pompierii de la ISU Timiş şi-au dat mâna pentru a salva viaţă unui copilaş din Serbia. Băieţelul, ajuns la Spitalul din Belgrad, a fost diagnosticat cu botulism. Pentru că autorităţile medicale din Serbia nu au găsit în ţara vecină ser antibotulinic, au cerut de urgenţă, prin Ministerul Sănătăţii, ajutor internaţional”, se arată într-un comunicat de presă, de joi, al Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În cazul unei asemenea afecţiuni orice oră contează, iar mesajul a ajuns şi la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara. 
 
"Medicii şi farmaciştii s-au mobilizat rapid şi, în scurt timp de la primirea solicitării de ajutor, un flacon de ser antibotulinic a fost trimis, cu un echipaj ISU, spre graniţa româno-sârbă. Substanţa a fost păstrată la temperatura scăzută pe tot parcursul drumului, conform procedurilor”, se mai arată în comunicat. 
       
La Punctul de Trecere a Frontierei Moraviţa (judeţul Timiş), serul antibotulinic a fost predat medicului din Belgrad care a făcut solicitarea şi care a venit special în vamă, însoţit de tatăl copilului, să preia coletul cu substanţa a cărei administrare va salva viaţa micuţului. 
 
În câteva ore, serul antibotulinic a ajuns la spitalul din Belgrad şi a fost inoculat copilaşului pentru a neutraliza toxina ce îi punea viaţa în pericol.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.