Contractul-cadru pentru 2018 aduce o serie de noutăţi, printre care faptul că medicii de familie vor putea cere analize pentru depistarea hepatitei B şi C pentru toate categoriile de asiguraţi şi pot face spirometrie pentru monitorizarea astmului bronşic. De asemenea, finanţarea serviciilor medicale va fi diferită, crescând valoarea punctului pe serviciu sau per capita. Propunerile au fost postate pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), fiind în dezbatere publică.
CNAS a publicat pe site-ul propriu Proiectul Normelor metodologice de aplicare în anul 2018 a Contractului-cadru ce va reglementa condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale.
Potrivit documentului, medicii de familie vor putea efectua o serie de servicii noi, printre care spirometrie pentru monitorizarea astmului bronşic şi bolii cronice respiratorii obstructive (BPOC) la pacienţii cu diagnostic confirmat, măsurare continuă a tensiunii arteriale pentru 24 de ore, completare şi eliberare a fişei medicale sintetice necesară copiilor cu dizabilităţi pentru încadrarea şi reevaluarea în grad de handicap şi completare şi eliberare a adeverinţei pentru încadrarea în muncă a şomerilor beneficiari ai pachetului de bază.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Totodată, medicii de familie vor putea recomanda efectuarea analizelor de depistare a infecţiei cu viruşii hepatitelor cronice B şi C pentru toate categoriile de asiguraţi, spre deosbire de actualul Contract-cadru care prevede această posibilitate doar pentru gravide şi contacţii cazurilor diagnosticate.
„Diagnosticul precoce al tumorilor mamare şi al leziunilor precanceroase ale colului uterin, supravegherea sarcinii cu risc şi a hipertensiunii arteriale esenţiale sunt servicii medicale de spitalizare de zi ce vor putea fi efectuate în ambulatoriul de specialitate clinic, cu decontare din fondul aferent asistenţei medicale spitaliceşti”, anunţă CNAS.
Tot în ambulatoriu, în baza biletului de trimitere valabil 60 de zile, se vor putea acorda consultaţii de îngrijiri paliative de medicii cu competenţă (4 consultaţii/ trimestru/asigurat, dar nu mai mult de două pe lună), în cadrul cărora se pot recomanda: îngrijiri paliative la domiciliu, analize şi investigaţii medicale, medicamente şi servicii conexe actului medical (psihologice, logopedice, kinetoterapeutice etc.).
De asemenea, CNAS anunţă că pachetul de servicii de îngrijiri paliative la domiciliu a fost revizuit în totalitate, introducându-se servicii noi asigurate de echipe multidisciplinare (medic, asistent, psiholog, kinetoterapeut).
Pentru reducerea birocraţiei, documentele pentru obţinerea dispozitivelor medicale se vor putea transmite casei de asigurări de sănătate prin poştă sau se vor putea depune sauridica de rudele de gradul I şi II ale beneficiarului (nu doar de părinţii sau copiii acestuia, ca până acum).
Termenul de înlocuire a fotoliilor rulante acordate pe perioadă nedeterminată a fost redus de la cinci la trei ani, iar termenul maxim pentru care pot fi prescrise aparatele de administrare continuă de oxigen persoanelor cu grad de handicap accentuat sau grav a fost extins de la 3 la 12 luni şi pentru alte afecţiuni respiratorii cronice obstructive sau restrictive decât BPOC. Totodată, dispozitivele pentru protezare stomii au fost defalcate pe tipuri, în funcţie de caracteristicile şi nevoile pacienţilor.
CNAS anunţă nouătăţi şi în modalitatea de finanţare a furnizorilor de servicii medicale.
Astfel, pentru medicina primară, valoarea minimă garantată a punctului per capita creşte la 5,8 lei (4,8 lei în prezent), iar valoarea minimă garantată a punctului pe serviciu la 2,8 lei (2,2 lei în prezent).
Pentru medicina de specialitate clinică din ambulatoriu, valoarea minimă garantată a punctului pe serviciu creşte la 2,8 lei (2,2 lei în prezent), pentru unele spitale de copii tariful pe caz ponderat în acest an poate fi majorat cu până la 15% faţă de anul 2017, în conformitate cu strategia de finanţare a Ministerului Sănătăţii, iar pentru consultaţiile de urgenţă la domiciliu şi activităţile de transport sanitar neasistat sunt stabilite tarife unitare.
În plus, se introduce valoarea de contract pentru îngrijirile medicale şi paliative la domiciliu.
Prin noile norme metodologice se mai reglementează modul în care asiguraţii vor beneficia de servicii medicale pe perioada vacanţei medicului lor de familie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.