Un medic specialist în chirurgie plastică este cercetat de procurorii constănţeni sub control judiciar după ce a făcut trei operaţii în urma cărora pacientele au suferit complicaţii medicale şi au rămas cu problemele estetice grave şi permanente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au anunţat luni, că procurorii au decis luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, pentru un bărbat cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. 
“În cauză s-a reţinut că inculpatul H.S., medic specialist în chirurgie plastică, a efectuat în data de 07.01.2021, la o unitate medicală din municipiul Bucureşti, intervenţii chirurgicale de tipul «reducţie mamară cu implant de silicon» şi «abdominoplastie» asupra persoanei vătămate P.L.D., în urma cărora au rezultat complicaţii medicale şi prejudicii estetice grave şi permanente. În data de 03.12.2022, la o unitate medicală din municipiul Constanţa, inculpatul a efectuat o intervenţie chirurgicală de tipul «mastopexie» asupra persoanei vătămate P.I., în urma căreia au rezultat prejudicii estetice grave şi permanente. În data de 10.10.2023, la o altă unitate medicală din municipiul Bucureşti, inculpatul a efectuat o intervenţie chirurgicală de tipul «mastopexie» asupra persoanei vătămate M.M.C., în urma căreia au rezultat complicaţii medicale şi prejudicii estetice grave şi permanente”, au precizat procurorii.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ei au adăugat că în 29 decembrie 2023, pentru lămurirea cauzei, la sediul unei clinici medicale din municipiul Constanţa unde medicul îşi desfăşura activitatea a fost făcută o percheziţie. 
“Cu această ocazie nu au fost identificate înscrisuri medicale referitoare la persoanele vătămate. De la inculpat au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, două terminale mobile”, a menţionat sursa citată.
Anchetatorii au mai transmis că pe durata controlului judiciar medicul nu poate părăsi teritoriul României decât cu încuviinţarea procurorului care a luat această măsură.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.