Primăria Constanţa a anunţat că a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia noii Centrale Electrice de Termoficare (CET), valoarea acestuia fiind de aproape 600 de milioane de lei fără TVA.
UPDATE - ”Constănţenii au văzut un nou CET numai în postere electorale. Noi ne consolidăm reputaţia de administraţie a marilor proiecte pentru Constanţa, prin fapte. Am asigurat o finanţare de peste 100 de milioane pentru noul CET, din fonduri europene. Astăzi am semnat contractul de execuţie şi am mare încredere că va fi o construcţie rapidă, modernă şi sustenabilă pentru întreg municipiul”, a declarat primarul Vergil Chiţac (PNL).
Noua centrală va funcţiona pe gaz, în regim de cogenerare, cu o capacitate instalată de 97 MW. Administraţia a anunţat că există posibilitatea ca centrala să folosească inclusiv hidrogen verde în amestec, pentru a alimenta noul CET.
”Am găsit în Constanţa un sistem de termoficare în faliment şi descompunere. În numai trei ani şi jumătate am reabilitat peste 60% din reţeaua de conducte şi iată că vom avea şi un nou CET. Imaginaţi-vă că toate şcolile şi spitalele din oraş şi inclusiv noi, primăria, vom genera o economie imensă pentru tot ce înseamnă încălzire şi energie”, a mai spus primarul municipiului Constanţa.
În Constanţa sunt aproximativ 50.000 de gospodării racordate la sistemul public de termoficare. Odată cu operaţionalizarea noului CET şi cu finalizarea lucrărilor la sistemul de termoficare, se aşteaptă scăderi în lanţ la preţul gigacaloriei, iar municiplitatea se aşteaptă ca preţul competitiv să aducă un val de racordări noi la sistem în perioada următoare.
”Dacă oamenii vor vedea că este mai ieftin să te întorci la sistemul centralizat şi au încredere că acest sistem nou înseamnă căldură şi apă caldă fără întreruperi pierderi sau avarii, vom avea mai multe racordări, mai ales atunci când centralele de apartament ies din perioada maximă de utilizare”, a subliniat Vergil Chiţac, primarul municipiului Constanţa.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Reprezentanţii Primăriei Constanţa au transmis miercuri, că proiectul ~Sursă de producţie energie utilă termică şi electrică prin cogenerare de înaltă eficienţă în municipiul Constanţa" este primul din ţară care a fost depus la Ministerul Economiei pentru finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
De asemenea, noua centrală termoelectrică vine în completarea proiectului de reabilitare şi modernizare a reţelei de transport şi distribuţie a agentului termic.
“Contractul de finanţare pentru această investiţie extrem de importantă pentru municipiul Constanţa a fost semnat în decembrie 2022, iar în luna iunie 2023 a fost aprobată Hotărârea de Guvern prin care bunurile mobile şi imobile ale Centralei Electrice de Termoficare CET Palas au fost trecute din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Energiei, în domeniul public al municipiului Constanţa. Achiziţia pentru proiectarea şi execuţia noului CET nu a fost lipsită de peripeţii. În urma unei contestaţii depuse la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) prin care a fost contestată achiziţia, procedura a fost întârziată cu aproximativ o lună. CNSC a respins contestaţia, iar după analizarea amănunţită a ofertelor, SC Elsaco Electronic SRL a fost desemnat câştigătorul licitaţiei. Astfel că vineri, 1 martie 2024, a fost semnat contractul de lucrări”, au precizat reprezentanţii Primăriei Constanţa.
Ei au menţionat că prin acest proiect se asigură construirea unei unităţi de producţie a energiei termice şi electrice în cogenerare de înaltă eficienţă în sectorul încălzirii centralizate, cu utilizarea gazului natural, cu posibilitatea viitoare de a introduce în amestec hidrogen produs din resurse regenerabile (hidrogen verde). Acesta va fi construit în curtea vechii CET, iar capacitatea instalată în cogenerare de înaltă eficienţă pe gaz va fi de 97 MW.
”Investiţia va avea multiple implicaţii pozitive în viaţa oraşului: economice, prin reducerea semnificativă a consumului de combustibili, a costurilor şi cheltuielilor de operare; sociale, prin sporirea confortului termic şi creşterea accesibilităţii populaţiei la sistemul centralizat de încălzire; de mediu, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (CO2), reducerea consumului de energie primară şi, automat, reducerea poluării”, a menţionat sursa citată.
Valoarea contractului de proiectare şi execuţie lucrări este de 581.311.113 lei fără TVA, iar termenul de finalizare este decembrie 2025.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.