Consilierii locali ai Alianţei PNL-PSD au aprobat, în şedinţa de luni Consiliului Local, două proiecte pentru suplimentarea fondurilor pentru sistemul de educaţie din Sectorul 1. Au fost alocate peste 20.000.000 lei, astfel: 10.300.500 lei pentru proiectul Şcoala de vară, beneficiari 1.820 elevi şi 10.237.900 lei pentru proiectul Grădiniţa de vacanţă, beneficiari 2.200 preşcolari. Un alt proiect este cel referitor la cuantumul burselor şcolare de merit şi de excelenţă pentru premiile I, II şi III precum şi o bursă de 100 lei pentru elevii din învăţământul primar care au mai puţin de 10 absenţe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Proiectele votate astăzi sunt importante pentru că în timpul vacanţei şcolare părinţii continuă să muncească deci au nevoie să lase copiii în grija şcolii, a grădiniţei. Toate acestea sunt proiecte continuate din administraţiile anterioare, care se derulează ca atunci, identic. Clotilde Armand nu a făcut absolut nimic pentru sistemul de educaţie din Sectorul 1, nu a construit nicio şcoală sau grădiniţă nouă. Noi vom extinde reţeaua şcolară, vom diversifica proiectele educaţionale şi vom face din Sectorul 1 avangarda sistemului de educaţie din Bucureşti”, a declarat George Ţuţă, candidatul Alianţei PSD-PNL la Primăria Sectorului 1, potrivit unui comunicat de presă al PNL Sector 1.

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.