Consilierul prezidenţial Diana Păun a afirmat că preşedintele Klaus Iohannis a iniţiat proiectul România Educată cu intenţia de a construi o viziune pe termen lung pentru sistemul de învăţământ românesc. Ea a menţionat că Administraţia Prezidenţială urmăreşte în continuare progresul în implementarea reformelor România Educată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Diana Păun a fost prezentă, marţi, la evenimentul de lansare a raportului OCDE “Reforma învăţământului preuniversitar în România: consolidarea sistemelor de guvernanţă, de evaluare şi de sprijin”, care conţine recomandări privind implementarea reformelor adoptate anul trecut prin noua lege a învăţământului preuniversitar, conform viziunii strategice ”România Educată”.
 
“Sunt onorată să fiu astăzi aici pentru a marca momentul de finalizare al unui proiect foarte important pentru România. Ţara noastră s-a aventurat cu speranţă şi curaj în călătoria către un sistem educaţional reformat, iar ajutorul Comisiei Europene şi al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a fost crucial în găsirea celor mai bune modalităţi de transformare ideilor în practică. Preşedintele României a iniţiat proiectul România Educată cu intenţia de a construi o viziune pe termen lung pentru sistemul de învăţământ românesc, ghid pentru orice viitoare reformă şi program din domeniu, dar şi bază pentru consolidarea valorilor critice, pentru consolidarea democraţiei”, a afirmat Diana Păun.
 
Ea a menţionat că acest proiect a fost conceput şi implementat cu deschidere către cetăţeni şi dialog. 
 
“Proiectul a fost conceput şi implementat cu deschidere către cetăţeni şi dialog, astfel încât toţi cetăţenii interesaţi, fie că profesau în domeniul educaţiei, erau părinţi, elevi sau studenţi, să poată contribui la această iniţiativă. Ani de dezbateri, discuţii deschise, feedback cu privire la documente, negocieri cu partidele politice şi cu membrii Parlamentului, toate au fundamentat versiunea finală a documentului strategic şi a raportului România Educată. Ne bucurăm că toate părţile implicate au aderat la această viziune şi ne exprimăm satisfacţia în legătură cu transpunerea proiectului şi a obiectivelor sale strategice în cadrul legal naţional în domeniul educaţiei. Suntem însă pe deplin conştienţi că aceste reforme vor necesita timp, eforturi constante, coordonate şi consistente, ca rezultatele aşteptate să se materializeze şi să devină observabile în viaţa de zi cu zi a elevilor, studenţilor şi cadrelor noastre didactice”, a transmis consilierul prezidenţial.
 
Diana Păun a adăugat că Administraţia Prezidenţială urmăreşte progresul în implementarea reformelor România Educată. 
 
“Cu toate acestea, trebuie să subliniem contextul unic în care legile educaţiei au fost elaborate şi adoptate anul trecut, deoarece ele beneficiază de o susţinere financiară fără precedent prin alocările prevăzute prin Programul Naţional de Rezilienţă şi Redresare pentru domeniul educaţiei. Administraţia Prezidenţială urmăreşte în continuare progresul în implementarea reformelor România Educată, cum sunt ele denumite. Astfel, ne bucurăm că Ministerul Educaţiei a avut succes în eforturile sale de a obţine sprijinul Comisiei Europene în implementarea acestor reforme. Atragerea în acest fel a expertizei internaţionale a OECD în plin proces de aderare a României la acest forum de nivel înalt, reprezintă o oportunitate nepreţuită de a beneficia de o evaluare imparţială, critică, în elaborarea legislaţiei secundare, care să producă cele mai bune rezultate posibile, ţinând însă cont de contextul naţional, de resursele ce pot fi alocate pentru aceste direcţii de acţiune şi sinergia proceselor transformative derulate concomitent la diferite niveluri din sistem”, a mai afirmat Diana Păun.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.