Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 100.000 de lei pentru depozitarea ilegală a unor deşeuri şi au confiscat două utilaje care erau folosite la transportul şi la abandonarea deşeurilor.
Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au anunţat că, miercuri dimineaţă, o echipă de comisari coordonată de comisarul general adjunct Florin Bănică, împreună cu nouă jandarmi, a monitorizat monitorizat un amplasament aflat în comuna Târgşoru Vechi, sat Strejnicu, din judeţul Prahova, cunoscut pentru abandonarea ilegală a deşeurilor din construcţii, recilabile şi menajere
”În timpul monitorizării amplasamentului, echipa de control a surprins, în plină acţiune, o autobasculantă care descărca deşeuri şi un buldoexcavator, folosit pentru împingerea şi nivelarea deşeurilor. În consecinţă, pe lângă faptul că a aplicat două amenzi în valoare totală de 100.000 lei, a dispus şi confiscarea celor două utilaje, conform prevederilor OG 92/2021, respectiv OG 1061/2008”, au precizat reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu.
Ei au precizat că în acest caz urmează să fie făcută şi o plângere penală.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.