Coloanele de camioane formate marţi la frontiera cu Ungaria au lungimi record după 1990, respectiv peste 23 de kilometri pe autostradă, înainte de Vama Nădlac II, şi peste 20 de kilometri pe DN 79A, înainte de Vărşand, şoferii aşteptând până la 13 ore pentru a putea ieşi din ţară. În al doilea caz, pe drumul naţional se circulă pe o singură bandă în ambele sensuri, din cauză că una este blocată de TIR-uri.
Marţi, mii de camioane au ajuns la frontiera cu Ungaria pentru a intra în Spaţiul Schengen, după trei zile de interdicţie în ţara vecină pentru transportul de mare tonaj, astfel că s-au format coloane fără precedent după 1990.
La intrarea în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, coloana de TIR-uri a ajuns la 23 de kilometri la ora prânzului, în timp ce dimineaţă la ora 7.00 era de zece kilometri. Astfel, autostrada pan-europeană este ocupată între Pecica şi Nădlac pe prima bandă şi banda de urgenţă, circulându-se pe o singură bandă spre graniţă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Oficial, timpul de aşteptare pentru control, conform Poliţiei de Frontieră, este de şapte ore, însă sunt şoferi care stăteau deja de 11 ore şi nu trecuseră frontiera la ora prânzului.
Şi la Vărşand, situaţia s-a înrăutăţit în ultimele ore. Marţi dimineaţă se aşteptau 500 de minute, însă la ora prânzului Poliţia de Frontiera anunţa, prin aplicaţia online de monitorizare a traficului, că se aşteaptă 800 de minute pentru control, adică peste 13 ore, ceea ce este fără precedent. Coloana de automarfare trece prin câteva localităţi pe DN 79A, fiind lungă de peste 20 de kilometri. Astfel, pe drumul naţional se circulă în ambele sensuri doar pe o bandă, pentru că cea cu sensul spre graniţă este ocupată de TIR-uri.
La Nădlac I, pe DN 7, se aşteaptă aproximativ trei ore şi jumătate, iar la Borş, în Bihor, se aşteaptă mai mult de cinci ore, în timp ce la Petea (Satu Mare), patru ore.
”În primele zece ore de la ridicarea restricţiilor, prin punctele de trecere de la frontiera de vest a României aflate pe raza judetelor Arad, Bihor şi Satu Mare, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru un număr de aproximativ 4.000 de automarfare, din care aproximativ 3.100 pe sensul de ieşire din ţară. Mentionăm că timpul alocat pentru efectuarea controlului unui automarfar, de poliţiştii de frontieră români, se păstrează în media de 2-5 minute/camion”, precizează Poliţia de Frontieră într-un comunicat remis marţi.
Sute de camioane se adunaseră, marţi dimineaţă, în vămile de la graniţa cu Ungaria, ţară care a ridicat luni la ora 23,00 restricţiile pentru traficul greu impuse trei zile, în perioada Paştelui Catolic. Aglomeraţia de la frontiera cu Ungaria va dura cel puţin 24 de ore, timp în care alte sute de camioane vor ajunge la graniţă.
Tranzitarea punctelor de trecere a frontierei de autoturisme şi autocare nu este afectată de aglomeraţia de pe arterele dedicate camioanelor.
Ungaria interzice accesul vehiculelor grele în zile libere legale. În mod obişnuit, după restricţiile care se aplică în weekend, la Nădlac II coloanele de camioane ajung la 10 – 15 kilometri, acestea staţionând pe autostrada pan-europeană. Timpii de aşteptare pentru control ajung până la zece ore în zilele de luni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.