Meteorologii au emis, marţi, o avertizare cod galben de vânt puternic pentru onele montane înalte, dar şi pentru Moldova. Aceasta este valabilă de marţi, de la ora 18.00, până miercuri la ora 20.00. În zonele joase, vântul va sufla şi cu 70 de kilometri la oră. De asemenea, sunt aşteptate precipitaţii mixte care pot duce la formarea de polei.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în general la altitudini mai mari de 1.700 m, vor fi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de peste 90…100 km/h, iar zăpada va fi spulberată.
”În Moldova, vântul se va intensifica treptat, la început în nordul regiunii, apoi şi în rest, local şi temporar cu rafale de 55...65 km/h, iar în cursul zilei de miercuri (01 ianuarie), pe arii restrânse, vor fi intensificări de peste 70 km/h”, a transmis ANM.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sursa citată a precizat că intensificări ale vântului vor fi şi în Bărăgan şi Dobrogea, cu viteze în general de 45 şi 55 km/h.
Pe arii restrânse, îndeosebi în centrul, estul şi sud-estul ţării, vor fi precipitaţii mixte, ce pot favoriza depuneri de polei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.