Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de vânt puternic şi ninsori viscolite, valabilă în zonele montane, în Moldova şi local în Muntenia şi Dobrogea. Avertizarea intră în vigoare miercuri, la ora 8.00.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben, valabilă de miercuri, de la ora 8.00, şi până joi, la ora 10.00.
Vor fi intensificări ale vântului, ninsori viscolite în zonele montane, Moldova şi local în Muntenia şi Dobrogea.
"În intervalul menţionat în regiunile estice vor fi precipitaţii, la început ninsori în zona de munte şi în nordul Moldovei şi mai ales ploi şi lapoviţă în rest, iar spre seară şi noaptea vor predomina ninsorile", arată ANM.
La munte, în nordul şi centrul Moldovei, iar din orele serii şi în sudul Moldovei, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. Rafalele vor depăşi 60...70 km/h, iar în zona montană 90...100 km/h.
În a doua parte a zilei de miercuri şi în prima parte a nopţii de miercuri spre joi vântul va fi intens şi în regiunile vestice şi centrale, iar rafalele vor depăşi 55...60 km/h.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.