Hidrologii au emis, vineri, o avertizare cod galben de inundaţii valabil pentru bazine hidrografice din 14 judeţe, până duminică la ora 10.00. Sunt prognozate inundaţii locale, scurgeri de pe versanţi, torenţi, pâraie şi depăşiri ale cotelor de atenţie.
Potrivit hidrologilor, de vineri după-amiază, până sâmbătă la ora 14.00, avertizarea cod galben este valabilă pe râurile din bazinele hidrografice: Desnăţui (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Motru-bazin superior şi afluenţi (judeţele Gorj şi Mehedinţi), Gilort - bazin superior (judeţul Gorj), Olteţ - bazin superior (judeţele Gorj şi Vâlcea), afluenţii Oltului aval confluenţă Lotru - amonte Drăgăşani (judeţele Gorj şi Vâlcea), Teslui (afluent al Oltului inferior) – judeţele: Dolj şi Olt.
De asemenea, de vineri, ora 22.00, până duminică la ora 10.090, avertizarea este valabilă pentru râurile din bazinele hidrografice: afluenţii de stânga ai Oltului (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu), râurile mici din bazinele superioare ale Argeşului şi Dâmboviţei (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, Prahova – bazin superior şi afluenţi (judeţele: Dâmboviţa şi Prahova), Buzӑu – bazin superior (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzӑu), Putna – bazin superior şi afluenţi (judeţul Vrancea).
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Braşov”, anunţă hidrologii.
Aceştia precizează faptul că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenţi de grad inferior ai râurilor menţionate.
De asemenea, meteorologii au emis cod galben de ninsori şi viscol în zonele montane, începând de sâmbătă dimineaţă.
Totodată, este valabilă o informare de ploi, precipitaşii şi vânt puternic pentru majoritatea zonelor ţării, începând de vineri seară.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.