Meteorologii anunţă că, până joi seară, în Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei, sudul Moldovei şi local în zona de munte vor fi ploi torenţiale, cu descărcări electriced, intensificări ale vântului şi chiar vijelii, fiind emisă o atenţionare Cod galben. În Bucureşti, vremea va fi instabilă, iar temperatura maximă va fi de 29 de grade, în scădere faţă de ziua precedentă.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben privind instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă joi, între orele 12.00 şi 23.00.
”În Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei, sudul Moldovei şi local în zona de munte vremea va fi instabilă. Vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii (rafale în general de 50...70 km/h) şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20...30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp”, a transmis ANM.
Sunt vizate judeţele Maramureş, Covasna, Vrancea, Galaţi, Tulcea, Brăila, Buzău, Prahova, Ialomiţa, Constanţa, Călăraşi, Ilfov, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Olt, Teleorman, Giurgiu, municipiul Bucureşti şi, parţial, judeţele Sibiu, Braşov, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ şi Bacău.
Potrivit meteorologilor, astfel de fenomene vor fi, pe arii restrânse, şi în restul teritoriului.
În zona municipiului Bucureşti, în intervalul menţionat vremea va fi instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi perioade cu averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Cantităţile de apă vor fi de 10...15 l/mp şi izolat peste 20 l/mp. Temperatura maximă, în scădere faţă de ziua precedentă, se va situa în jurul a 29 de grade.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.