Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă joi că medicii de familie cât şi medicii de specialitate din ambulatoriu pot acorda consultaţii la distanţă, prin orice mijloace de comunicare, pentru bolile cu potenţial endemo-epidemic ce necesită izolare precum şi pentru afecţiunile cronice, cu respectarea aceloraşi condiţii de acordare ca şi în cazul consultaţiilor în cabinet pentru afecţiunile respective.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Reglementările privind acordarea serviciilor medicale la distanţă se menţin şi după data de 1 iulie 2023, în conformitate cu noul Contract-cadru. Astfel, atât medicii de familie cât şi medicii de specialitate din ambulatoriu pot acorda consultaţii la distanţă, prin orice mijloace de comunicare, pentru bolile cu potenţial endemo-epidemic ce necesită izolare precum şi pentru afecţiunile cronice, cu respectarea aceloraşi condiţii de acordare ca şi în cazul consultaţiilor în cabinet pentru afecţiunile respective”, precizează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate într-un comunicat oficial. 

Potrivit CNAS, ”medicul consemnează consultaţia medicală la distanţă în registrul de consultaţii şi în fişa pacientului, după caz, cu indicarea mijlocului de comunicare utilizat şi a intervalului orar în care aceasta a fost efectuată, şi emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv reţeta electronică on-line sau off-line pentru medicamente compensate”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Aceste documente se transmit pacientului prin mijloace de comunicare electronică. În cazul consultaţiilor la distanţă acordate de medicii de specialitate din ambulatoriu pacienţii sunt exceptaţi de la obligaţia prezentării biletului de trimitere de la medicul de familie sau de la alt medic de specialitate. Tot la distanţă pot fi acordate terapiile psihiatrice, precum şi sfatul genetic, acestora aplicându-li-se reglementările legale în vigoare pentru serviciile diagnostice şi terapeutice efectuate în cabinet”, se mai arată în comunicat. 

De asemenea, se pot acorda la distanţă, prin orice mijloace de comunicare, serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog în specialitatea psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie, precum şi în specialitatea psihopedagogie specială - logoped. Şi acestor servicii conexe li se aplică reglementările legale în vigoare pentru serviciile efectuate în cabinet, precizează CNAS. 

„Întrucât dorim să utilizăm în continuare, în beneficiul persoanelor asigurate, experienţa acumulată în timpul pandemiei de Covid-19, nu numai că am menţinut consultaţiile la distanţă, ci am şi lărgit sfera de aplicabilitate a acestora” , a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.