Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că intenţionează să doteze cu camere de supraveghere autostrăzile A1, A2, A3 şi DN 1, valoarea investiţiei fiind de 220 de milioane de lei fără TVA. Cu ajutorul acestor camere vor putea fi sancţionaţi şoferii care depăşesc viteza legală, dar vor fi depistate şi alte eventuale incidente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Avem un pachet, practic, de trei contracte care au ca obiectiv dotarea cu sisteme ITS - sisteme inteligente de transport, a autostrăzilor existente, mă refer aici la A1, A2, A3, precum şi DN 1, dotare, pe de o parte, şi modernizarea, upgrade-ul celor care sunt existente în momentul de faţă. Avem o valoare estimată pentru cele trei contracte de aproximativ 220 de milioane de lei fără TVA. Acest sistem va face parte din viitorul sistem e-SIGUR. Camerele sunt în jur de 250 pe acest contract expres, din care şase camere radar, iar restul sunt pentru depistarea incidentelor şi pentru protejarea spaţiilor de servicii. Sistemul va fi gestionat de CNAIR împreună cu Poliţia Rutieră. Informaţiile pe ce înseamnă viteze depăşite vor ajunge la Poliţia Rutieră”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.
 
El a fost întrebat ce firme au câştigat aceste licitaţii. 
 
”Avem mai multe contracte care au ca obiect camerele video. Ştiu că o licitaţie a fost câştigată de Vodafone, altă licitaţie a fost câştigată de Electra”, a afirmat Cristian Pistol.
 
La rândul său, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost întrebat, în aceeaşi conferinţă de presă, dacă aceste camere nu vor afecta intimitatea şoferilor şi cum vor face autorităţile ca sistemul de supraveghere să fie conform.
 
”Nu cred că se vor face lucruri neconforme, ştiu acest lucru. Nu inventăm apa caldă. Peste tot în Europa există sistem de acest tip de monitorizare. Mai ales din zona asta s-a circulat mult înspre Vest, în Ungaria, în Austria, peste tot există acest sistem. Eu am păţit-o. Îţi vine acasă amenda dacă treci de 130”, a declarat Grindeanu.
 
El a adăugat că şi acest sistem de camere din Vestul Europei, pe lângă o reţea de autostrăzi bine puse la punct, a contribuit la un număr scăzut de accidente rutier comparativ cu România.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.