Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la subsolul unui bloc de locuinţe din municipiul Cluj Napoca, unde erau depozitate aproximativ 500 de kilograme de deşeuri. Focul a fost stins în mai puţin de o oră, în urma evenimentului nefiind înregistrate victime.
Incendiul a izbucnit sâmbătă dimineaţă, în subsolul unui bloc de locuinţe situat pe strada Bucegi din municipiul Cluj-Napoca. Conform pompierilor care au intervenit pentru stingerea focului, au ars deşeuri acumulate într-un spaţiu dezafectat.
„La faţa locului au acţionat o autospecială pentru stingerea incendiilor şi, preventiv, un echipaj SMURD, unde au găsit o cantitate de aproximativ 500 kg de deşeuri care ardeau într-una dintre cele trei încăperi ale subsolului blocului de locuinţe. Pompierii au lichidat flăcările în aproximativ 40 de minute, după care au acţionat pentru identificarea şi stingerea focarelor ascunse”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Conform sursei citate, în urma incendiului nu au existat persoane care să solicite consult medical. Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de la focul lăsat aprins de către oameni ai străzii care se adăpostesc în subsolul blocului.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.