Pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj şi salvamontişti au intervenit, sâmbătă, pentru preluarea unui vârstnic de aproximativ 80 de ani, căruia i s-a făcut rău în timp ce se afla într-o drumeţie în pădurea Făget. Bărbatul a fost transportat un kilometru cu targa, fiind predat unui echipaj medical.
„Pompierii din cadrul Detaşamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit, alături de personal din cadrul Serviciului Salvamont Salvaspeo, pentru acordarea primului ajutor calificat şi transportul cu mijloacele specifice a unui bărbat, în vârstă de aproximativ 80 de ani, aflat în drumeţie în zona pădurii Făget de lângă municipiul Cluj-Napoca. Bărbatul a suferit o stare de rău şi a fost observat de alte persoane care treceau prin zonă şi care au anunţat situaţia prin numărul unic pentru urgenţe 112”, informează ISU Cluj.
Pompierii l-au găsit pe bărbat la o distanţă de aproximativ un kilometru faţă de drumul accesibil pentru autospecialele de intervenţie. Acesta a fost preluat cu o targă şi transportat împreună cu salvamontiştii, până la ambulanţa SMURD. Echipajul medical l-a dus pe bătrân la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
La locul solicitării au acţionat pompierii cu o autospecială de intervenţie rapidă şi comandă şi un echipaj SMURD, alături de salvatorii montani.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.