Clădirea care s-a prăbuşit parţial, luni seară, la Odorheiu Secuiesc aparţine Arhiepiscopiei Romano-Catolice, iar Primăria Odorheiu Secuiesc plăteşte anual peste 300.000 de lei chirie. În partea din imobil care s-a prăbuşit erau camere în care erau cazaţi elevii care stau la internat. Una dintre victimele găsite se află în comă, au declarat pentru News.ro reprezentanţii Primăriei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Este o clădire veche, funcţionau în clădirea respectivă cantina şi căminul Liceului Teoretic Tamási Áron. În partea care s-a prăbuşit se aflau camere, elevii erau în camere, după ore, când s-a întâmplat prăbuşirea. Patru victime au fost sub dărâmături, dintre care trei au fost duse la spital, două se află în stare bună, una e în comă. Încă se caută a patra persoană”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Primăriei Odorheiu Secuiesc, Noemi Zorgo. 
 
Aceasta a declarat că aceste patru victime sunt elevi, sub 18 ani.
 
Reprezentanta Primăriei a precizat că printr-o lucrare autorizată se făceau lucrări de legare a clădirii la reţeaua de canalizare şi la reţeaua pluvială a oraşului. 
 
”Clădirea respectivă se află în proprietatea Arhiepiscopiei Romano-Catolice, nu aparţine oraşului”, a afirmat Zorgo. 
 
Ea a precizat că Primăria Odorheiu Secuiesc plăteşte aproximativ 330.000 de lei anual, chirie pentru clădire. 
 
Întrebată dacă imobilul era încadrat în clasă de risc seismic, purtătorul de cuvânt al Primăriei a precizat că nu figurează în evidenţele Primăriei în acest sens.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.