Producătorul de vinuri Purcari Wineries (simbol bursier WINE) a anunţat marţi că cinci angajaţi ai subsidiarei sale, Vinăria Bostavan, din Republica Moldova, au fost spitalizaţi cu suspiciune de infecţie SARS-CoV-2, fiind testaţi pozitiv la virus în timpul spitalizării pe parcursul weekendului de Paşti, iar toate platformele de producere ale companiei, inclusiv şi această subsidiară, au fost planificate să fie închise pe perioada Sărbătorilor de Paşti până pe 4 mai.
Subsidiara este una dintre cele patru platforme de producere ale companiei, contribuind la circa 28% din veniturile companiei în 2019, fiind specializată pe segmentul econom plus.
Vinăria Bostavan este unul dintre liderii industriei viti-vinicole şi unul dintre cei mai cunoscuţi exportatori din Republica Moldova. Bostavan are pieţe de desfacere în peste 25 de ţări precum România, Polonia, Cehia, Ucraina, Rusia, Statele Unite, China, Coreea, Japonia şi altele, fiind lider de export în Europa Centrală şi de Est.
"În conformitate cu cerinţele CySEC şi ASF de monitorizare şi evaluare a impactului financiar, precum şi orice alte riscuri şi incertitudini pe care le poate avea evoluţia Covid-19 asupra afacerilor emitenţilor, Purcari Wineries Public Company Limited vine cu o următoare actualizare. Compania doreşte să raporteze că cinci angajaţi ai subsidiarei sale, Vinaria Bostavan, au fost spitalizaţi cu suspiciune de infecţie SARS-CoV-2. Din câte este cunoscut de către management, cinci oameni au fost testaţi pozitiv la virus în timpul spitalizării pe parcursul weekendului de Paşti. Această notificare sumarizează toate faptele cunoscute la moment şi oferă o actualizare a acţiunilor înterprinse", arată un comunicat transmis marţi de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Pe 17 aprilie, un angajat a fost spitalizat cu suspiciune de SARS-CoV-2. Angajatul era după o perioadă de carantină ca urmare a revenirii sale dintr-o călătorie personală în Rusia şi nu a lucrat la subsidiară din 1 aprilie.
În urma eforturilor depuse de depistare a contacţilor, patru angajaţi adiţionali au fost spitalizaţi pe 18 şi 19 aprilie. Toţi patru angajaţi au fost la muncă la subsidiară până pe 16 Aprilie.
"Cei cinci angajaţi (doi bărbaţi şi trei femei cu vârste cuprinse între 40 şi 55 ani) locuiesc în două sate din împrejurimile subsidiarei; doi din cei cinci angajaţi locuiesc în aceeaşi gospodărie şi sunt într-o relaţie de rudenie. Trei dintre angajaţi au fost spitalizaţi la centrul regional Covid-19 din Comrat, iar ceilalţi doi la centrul din Cahul. Conform celor mai bune cunoştinţe ale managementului, niciunul din cei cinci angajaţi nu este raportat ca fiind în stare gravă sau critică la momentul acestei notificări", arată compania.
Managementul companiei şi a subsidiarei precizează că sunt în contact strâns cu autorităţile pentru a susţine acţiunile de depistare a contacţilor şi izolarea oricăror altor cazuri posibile de infectare.
"Pe lângă eforturile de depistarea a contacţilor şi a testărilor întreprinse de autorităţi, compania a coordonat testarea la un laborator privat, contractat de către companie pentru astfel de posibile situaţii la debutul pandemiei, pe ceilalţi angajaţi (şi pe membrii familiilor lor) care sunt cunoscuţi că au fost în contact cu persoanele infectate. Toate platformele de producere ale companiei, inclusiv şi subsidiara, au fost planificate să fie închise pe perioada Sărbătorilor de Paşti până pe 4 mai, deci nu vor fi operaţionale în următoarele două săptămâni", mai informează compania.
Stoparea activităţii a fost una planificată, fiind o acţiune întreprinsă în fiecare an imediat după Paşti considerând numărul mare de zile libere legale din această perioadă în Moldova (20 aprilie, 27 aprilie şi 1 mai), spun reprezentanţii Purcari.
"Punctele de lucru ale subsidiarei au fost imediat dezinfectate în totalitate; managementul va folosi această perioadă de stopare a activităţii pentru a întreprinde acţiuni suplimentare de dezinfecţie la toate punctele de lucru ale companiei. Activitatea operaţională a tuturor platformelor companiei este planificată a fi reîncepută pe 4 mai, doar după testarea negativă la SARS-CoV-19 a tuturor angajaţilor la laboratorul privat contractat. Compania va continua să respecte protocoalele medicale ale autorităţilor internaţionale şi naţionale pentru a asigura că cele mai înalte standarte de protecţie sunt în vigoare la toate punctele de lucru", adaugă ei.
De la începutul pandemiei, la toate punctele de lucru ale companiei au fost implementate măsuri stricte de protecţie, inclusiv: măsurarea febrei înaintea de începerea muncii, echipament de protecţie pentru toţi angajaţii de producere, disponibilitate largă a dezinfectanţilor de mâini la toate punctele de lucru, trecerea peste covoraşe cu soluţie de clor pentru curăţirea încălţămintei înainte de începutul schimbului de muncă, reguli de distanţare fizică şi socială între angajaţii la vinării, instructarea regulată a angajaţilor privind aspectele de sănătate şi protecţie etc., precizează societatea.
Toţi angajaţii din oficii au fost transferaţi să lucreze la distanţă începând cu 16 martie.
"Întrucât stoparea activităţii la cele patru platforme de producere până la 4 mai a fost una planificată în avans, compania nu anticipează careva perturbări în livrări. Sănătatea şi siguranţa angajaţilor noştri este prioritatea noastră numărul unu”, a declarat Victor Bostan, fondatorul şi CEO-ul grupului.
Compania are o capitalizare de 392 milioane lei şi a avut în anul 2019 venituri de 199,1 milioane lei, la un profit net de 40,46 milioane lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.