Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a stabilit componenţa Consiliului Consultativ al Ministerului, pe listă regâsindu-se academicienii Liviu Pop, Ovidiu Alexandru Băjenaru, Wilhelm Dancă, Eugen Simion şi Răzvan Theodorescu. De asemenea, sunt în Consiliu profesori universitari, experţi în educaţie, consilieri din mai multe instituţii şi directorii unor organisme intrernaţionale. Pe lista de invitaţi permenenţi sunt reprezentanţii unor organizaţii ale elevilor şi studenţilor, dar şi sindicalişti. MEN urmăreşte realizarea unei noi legi a Educaţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a anunţat, miercuri, că ministrul Valentin Popa, a stabilit componenţa Consiliului Consultativ.

Din acesta fac parte academicianul Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, profesorul Sir Jim McDonald, preşedinte al Conferinţei Şcolilor Europene pentru Educaţie şi Cercetare în Inginerie Avansată, dr. François Weil, consilier de Stat, Consiliul de Stat şi al Jurisdicţiei Administrative, Franţa, fost rector al Academiei din Paris, Eric Maurincomme, preşedinte al Grupului INSA - Institutul Naţional de Ştiinţe Aplicate din Franţa, director al INSA Lyon, profesorul dr. Jukka Mönkkönen, preşedinte al UNIFI, organizaţie co-operaţională a universităţilor din Finlanda, rector al Universităţii Finlandei de Est, Olli-Pekka Heinonen, director general, Agenţia Naţională Finlandeză pentru Educaţie, Jamil Salmi, coordonator pentru Învăţământul Terţiar Global, Banca Mondială, academicianul Ovidiu Alexandru Băjenaru, membru corespondent al Academiei Române, director al Departamentului de Neuroştiinţe Clinice din Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti - Facultatea de Medicină, profesorul universitar dr. Muşata-Dacia Bocoş-Binţinţan, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, profesorul universitar dr. Ştefan Buchiu, Decan, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea din Bucureşti, profesorul George Cazacu, preşedintele Alianţei Colegiilor Centenare, profesorul dr. Florin Colceag, preşedinte onorific al Institutului Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia Excelenţei, academician Wilhelm Dancă, membru corespondent al Academiei Române, rector al Institutului Teologic Romano-Catolic Bucureşti, Ligia Deca, consilier de Stat, Departamentul Educaţie şi Cercetare, Administraţia Prezidenţială, profesorul universitar dr. Vasile Dîncu, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti, profesorul dr. Radu Gologan, preşedintele Societăţii Române de Matematică, Carmen Lică, director executiv, Asociaţia Centrul Step by Step pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională, Cătălin Nae, director general, Institutul Naţional de Cercetări Aerospaţiale, profesoulr Liliana Preoteasa, consilier al ministrului Educaţiei Naţionale, academicianul Eugen Simion, preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură - Academia Română, profesorul universitar dr. Cristian Socol, Facultatea de Economie Teoretică şi Aplicată, Academia de Studii Economice, Membru în Consiliul de Programare Economică, Comisia Naţională de Prognoză, dr. Madlen Şerban, expert în domeniul educaţiei şi formării profesionale, Director European Training Foundation în perioada 2009 – 2017 şi academicianul Răzvan Theodorescu, preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual - Academia Română.

Potrivit MEN, consiliul îşi va stabili coordonatorul, va adopta propriul regulament de organizare şi funcţionare, precum şi calendarul derulării activităţilor.

La şedinţele Consiliului vor participa, ca invitaţi permanenţi, reprezentanţii partenerilor de dialog social – organizaţii ale elevilor, studenţilor şi sindicalişti din învăţământ.

”Ministerul Educaţiei Naţionale demarează astfel un amplu proces de revizuire a legislaţiei în domeniul educaţiei. Mai precis, este vizată o nouă Lege a Educaţiei Naţionale, cu un nou spirit şi de o altă anvergură, o lege cuprinzătoare, coerentă şi flexibilă. În acest sens, este necesară identificarea zonelor de schimbare, a domeniilor către care este necesar să ne orientăm cu precădere”, mai anunţă MEN.

Potrivit sursei citate, se are în vedere valorificarea experienţei acumulate în aplicarea prezentei Legi a Educaţiei Naţionale, ajustarea diferitelor prevederi care s-au dovedit a fi nefuncţionale sau contradictorii, dar şi păstrarea celor valoroase, precum şi adaptarea cadrului legal la cerinţele actuale ale beneficiarilor educaţiei şi ale societăţii, în general.

”Totodată, unul din principalele obiective este de a identifica modelele de bună practică, atât în Europa, cât şi dincolo de frontierele ei, direcţiile, strategiile şi politicile care, adaptate şi aplicate în România, ar putea duce la schimbări benefice majore în sectorul educaţional. Toate în interesul beneficiarului final al procesului educaţional (preşcolarul, elevul, liceanul, studentul) şi pentru o creştere economică sustenabilă, susţinută de un sistem educaţional flexibil şi adaptat la cerinţele pieţei muncii”, mai spun reprezentanţii MEN.

Şedinţele Consiliului Consultativ vor începe în luna iulie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.