Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că, marţi, Regulamentul de funcţionare a învăţământului preuniversitar va fi publicat marţi în Monitorul Oficial, principalele modificări fiind că se renunţă la mediile semestriale şi la teze, urmând a exista o singură medie generală la finalul anului.
”La acest moment este în curs de finalizare întâlnirea Comisiei pentru Dialog Social (...) pentru a se definitiva Regulamentul de organizare şi funcţionare a învăţământului preuniversitar, astfel încât mâine aceste modificări să îmbrace forma unui ordin de ministru şi să fie transmise spre publicare în Monitorul Oficial”, a declarat, luni, ministrul Educaţiei, într-o conferinţă de presă.
Acesta a precizat şi care sunt principalele noutăţi pe care le va aduce anul şcolar viitor: ”Se renunţă la mediile semestriale, se renunţă la obligativitatea susţinerii tezelor. Va fi o singură medie generală la finalul anului şcolar, iar profesorul va avea mult mai multă autonomie în scopul unei evaluări ritmice pe parcursul întregului an şcolar”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.