Terenul pe care se află autobaza RATB Pipera nu va fi preluat de Primăria Capitalei, a decis Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Cu toate că în proiectul de hotărâre se precizează că Executivul nu a oferit un răspuns în ceea ce priveşte solicitarea municipalităţii pentru transmiterea în subordinea sa a terenului SRTV, la începutul şedinţei primarul Capitalei, Gabriela Firea, a susţinut că este vorba de ambele terenuri, care ar fi fost unite într-un total de 10 hectare şi pe care s-ar fi construit Spitalul Metropolitan şi un campus pentru studenţii la Medicină. USR s-a abţinut de la votul proiectului, în timp ce grupul PNL s-a împotrivit din cauza locaţiei, propunând un teren din Sectorul 6. Firea i-a acuzat de ipocrizie pe consilierii PNL şi a spus că este doar un orgoliu politic al liderului PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, care a propus construirea unui Spital Metropolitan în campania sa de la alegeri şi care acum i-ar fi pus pe consilieri să voteze împotriva proiectului, fiindcă nu mai este al lui. Edilul l-a ironizat în cadrul dezbaterii, spunând chiar că va numi spitalul după Cristian Buşoi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Proiectul a fost respins cu 32 de voturi „pentru”, 18 abţineri şi două voturi „împotrivă”.

„Lângă acest teren care ne aparţine (n.r. autobaza RATB Pipera) este acest teren al Guvernului, care fusese dat SRTV pentru construirea unor studiouri care nu au mai fost construite. Vom avea 10 hectare în nordul Capitalei, lângă aeroport, pe care vom putea construi un proiect deosebit. Apoi vom realiza studiul de fezabilitate şi am toată deschiderea să mă consult cu grupurile politice. Fac apel public, pentru că am înţeles că, din nefericire, PNL nu doreşte să voteze acest proiect, la domnul Ludovic Orban, la Cristian Buşoi, la doamnele din PNL, inclusiv Alina Gorghiu şi Raluca Turcan, care şi-au exprimat susţinerea pentru sistemul medical, la liderul grupului PNL din CGMB, să judece cu gândul la bucureşteni şi nu la anumite atitudini politice dintre noi, care sunt fireşti, dar până la un punct”, a declarat Gabriela Firea la începutul şedinţei de Consiliu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Consilierul general din partea PNL, Kanzou Hazem, i-a răspuns primarul Capitalei că nu este vorba de un vot negativ pe proiect, problema fiind doar în ceea ce priveşte locaţia. El a menţionat că propunerea iniţială a grupului a fost un teren din Sectorul 6, unde locuitorii au mare nevoie de un spital.

„Am propus patru locaţii. (...) Noi ne-am gândit că pentru cei din Sectorul 6 ar fi spitalul municipal. Noi nu am fost împotriva proiectului, am spus doar că avem o problemă cu locaţia stabilită de dumneavoastră. Întotdeauna vom susţine realizarea unui spital, dar avem o discuţie cu privire la locaţie”, a spus Kanzou Hasem.

La rândul său, Ciprian Ciucu, consilier general PNL, a atras atenţia că este vorba doar despre un „spital ipotetic”, întrucât nu există niciun studiu de fezabilitate sau buget stabilit.

În replică, Gabriela Firea a spus că este o ipocrizie din partea consilierilor şi a adăugat că nu este de acord să aştepte atât de mult şi să discute pe marginea unui proiect fără să îl şi pună în aplicare.

„Ipocrizie, ne-am lămurit. Orice persoană care a lucrat deja un an şi jumătate în CGMB avea datoria de a studia regulamentul. Aţi fi găsit acolo că primarul general are întreaga autoritate să propună proiecte în CGMB, iar consilierii să voteze. Nu sunt de acord să stăm patru ani de zile să organizăm forumuri, seminarii. Cetăţenii ne spun că pe primul loc este sănătatea. Este nevoie urgentă de un spital de mari dimeniuni în Capitală. Nu trebuie să stăm cu mâinile în sân şi să nu facem nimic”, a spus Firea. Edilul i-a promis consilierului Kansou Hazem că va construi un spital în Sectorul 6, aşa cum a propus PNL, dacă votează proiectul privind Spitalul Metropolitan.

„Dacă aprobaţi acest prim pas pentru Spitalul Metropolitan, îmi dau cuvântul că facem spital şi în Sectorul 6. Îmi dau cuvântul de onoare, luni vă aştept la birou”, a subliniat Firea.

Edilul i-a criticat pe consilierii PNL, spunând că este vorba de un orgoliu politic al liderului PNL Cristian Buşoi, care a avut iniţiativa proiectului în campania electorală, iar acum i-ar obliga pe consilierii generali să voteze împotrivă fiindcă nu mai este proiectul său.

„Este doar un orgoliu politic al domnului Cristian Buşoi. Că dacă votează, îi dă afară domnul Buşoi, Buşoi este duşmanul Spitalului Metropolitan. Buşoi gândeşte mărunt, mic, ca în anii 1990”, a spus Firea, ironizându-l pe liderul PNL Bucureşti, spunând că va numi Spitalul după el.

Grupul USR s-a abţinut de la vot, ceea ce a şi dus la respingerea proiectului. Roxana Wring a motivat alegerea prin faptul că nu există suficiente informaţii referitoare la proiect, mai ales că în expunerea de motive se precizează că Guvernul nu a dat un răspuns solicitării pentru terenul SRTV, iar edilul susţine în şedinţă altceva.

„Astăzi (miercuri, n.r.) am aflat că de fapt este vorba despre ambele terenuri. Trebuie să acţionăm în baza informaţiilor care ni se dau, de acord. Cu toate că suntem de acord cu acest proiect, aş fi preferat să ni se dea toate detaliile înainte de această discuţie, să ascultăm şi punctul de vedere al colegilor de la PNL care se pare că au altă abordare. Noi o să ne abţinem. Sunt multe întrebări pe care vrem să le punem şi vrem să primim răspunsuri într-un alt cadru”, a spus Roxana Wring în cadrul dezbaterii.

Nemulţumită de rezultatul votului, Gabriela Firea a acuzat opoziţia că a votat din nou după interese politice şi că nu poate depăşi ura politică.

„S-a dovedit care consilieri votează fără un alt interes politic. Dar rămâne votul. Adevărul este exprimat prin vot. Faptul că v-aţi opus unei etape a realizării unui proiect important pentur Capitală arată că nu puteţi depăşi ura”, a spus Firea.

În proiectul de hotărâre se preciza că Executivul nu a dat niciun răspuns în ceea ce priveşte solicitarea Primăriei Capitalei de a transmite în subordinea sa un teren al SRTV.

„Menţionăm faptul că a fost luată în calcul această posibilitate (n.r., de relocare a autobazei RATB) deoarece, prin H.C.G.M.B. nr.295 din data de 19.07.2017, a fost făcută o solicitare către Guvernul României în vederea transmiterii imobilului situat în Şoseaua Pipera nr. 63-65, sector 2, din domeniul public al statului şi admnistrarea Societăţii Române de Televiziune în domeniul public al municipiului Bucureşti, solicitare care nu are nicio finalitate în acest moment”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Terenul din Şoseaua Pipera nr. 55, Sector 2 are o suprafaţă de 53.470 de metri pătraţi.

Într-o notă transmisă Primăriei Capitalei, RATB a comunicat că poate reloca autobaza Pipera, acest lucru urmând să se facă în termen de 1 an.

În şedinţa din 19 iulie anul trecut, CGMB a aprobat transmirea unei solicitări către Guvern de a emite o hotărâre prin care să transmită în subordinea sa un teren al Societăţii Române de Televiziune pentru construirea Spitalului Metropolitan.

Spitalul Metropolitan va avea 2.000 de paturi şi va fi realizat "de la zero", cu secţii de oncologie, radioterapie, neurologie, terapie intensivă, recuperare medicală şi mari arşi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.