Municipalitatea va prelua autobaza RATB Pipera pentru construirea Spitalului Metropolitan, a decis joi Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Proiectul a fost respins la şedinţa precedentă, după ce USR s-a abţinut de la votul proiectului, în timp ce grupul PNL s-a împotrivit din cauza amplasamentului, propunând un teren din Sectorul 6. Firea i-a acuzat de ipocrizie pe consilierii PNL şi a spus că este doar un orgoliu politic al liderului PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, care a propus construirea unui Spital Metropolitan în campania sa de la alegeri şi care acum i-ar fi pus pe consilieri să voteze împotriva proiectului, fiindcă nu mai este al lui. Firea a iniţiat în 22 ianuarie o petiţie online prin care se strâng semnături pentru susţinerea construirii Spitalului Metropolitan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Proiectul a fost aprobat cu 48 de voturi "pentru”, o abţinere şi un vot "împotrivă".

"Vom construi Spitalul Metropolitan, care va primi cetăţeni inclusiv din Ilfov. În stânga şi în dreapta mea sunt cele 50.000 de semnături ale bucureştenilor care consideră că este nevoie de un spital metropolitan, care să cuprindă secţiile foarte aglomerate din actualele spitale, dar şi să se înfiinţeze secţii noi care sunt acum deficitare, de mari arşi sau ATI. Subliniez, pentru că am văzut că sunt neînţelegeri: dacă vom construi Spitalul Metropolitan, nu înseamnă că pe celelalte le lăsăm de izbelişte. Toate intră în procese de consolidare, renovare, extindere, dotare cu aparatură de înaltă eficienţă. Sunt 111 milioane de euro alocaţi pentru sănătate”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea, la începutul şedinţei de Consiliu.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a respins, în şedinţa din 17 ianuarie, proiectul de hotărâre privind preluarea terenului pe care se află autobaza RATB Pipera.

La începutul lunii februarie, Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a spus că nu renunţă la construirea Spitalului Metropolitan în zona de nord a Bucureştiului, pe terenul pe care se află în prezent autobaza RATB Pipera. Firea a precizat că a primit „semnale” că în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) din luna februarie, când va fi introdus din nou acest proiect pe ordinea de zi, inclusiv consilierii generali din opoziţie îl vor vota.

"Mulţumim celor care ne susţin pentru acest proiect al Spitalului Metropolitan, în ciuda opoziţiei. Nu renunţăm la acest proiect. Nu va fi doar înca un spital, ci va fi cel mai mare spital din Capitală. Va beneficia de spaţii de cazare pentru medicii rezidenţi sau alte cadre medicale, pentru pacienţi şi familiile acestora. Este un sistem inovativ. Sunt determinată să îl duc la bun sfârşit. (...) Am primit semnale că în şedinţa din februarie acest blocaj va fi depăşit şi consilierii generali, inclusiv din partea opoziţiei sau mare parte din ei, vor vota de această dată, pentru că ar fi prima etapă pentru construirea Spitalului Metropolitan”, a declarat atunci primarul Gabriela Firea.

Cu toate că în proiectul de hotărâre se precizează că Executivul nu a oferit un răspuns în ceea ce priveşte solicitarea municipalităţii pentru transmiterea în subordinea sa a terenului SRTV, la începutul şedinţei primarul Capitalei, Gabriela Firea, a susţinut că este vorba de ambele terenuri, care ar fi fost unite într-un total de 10 hectare şi pe care s-ar fi construit Spitalul Metropolitan şi un campus pentru studenţii la Medicină.

USR s-a abţinut de la votul proiectului, în timp ce grupul PNL s-a împotrivit din cauza locaţiei, propunând un teren din Sectorul 6. Firea i-a acuzat de ipocrizie pe consilierii PNL şi a spus că este doar un orgoliu politic al liderului PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, care a propus construirea unui Spital Metropolitan în campania sa de la alegeri şi care acum i-ar fi pus pe consilieri să voteze împotriva proiectului, fiindcă nu mai este al lui. Edilul l-a ironizat în cadrul dezbaterii, spunând chiar că va numi spitalul după Cristian Buşoi.

Firea a iniţiat în 22 ianuarie o petiţie online prin care se strâng semnături pentru susţinerea construirii Spitalului Metropolitan. Printre semnatari se numără şi ministrul Municii Olguţa Vasilescu, ministrul Apărării, Mihai Fifor, liderul PSD, Liviu Dragnea, senatorul Ecaterina Andronescu, precum şi mai mulţi consilieri generali PSD.

Spitalul Metropolitan ar urma să aibă aproximativ 1.500 - 2.000 de paturi şi să fie realizat "de la zero", cu secţii de oncologie, radioterapie, neurologie, terapie intensivă, recuperare medicală şi mari arşi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.