Dresura de animale a fost eliminată din obiectul de activitate al Circului Globus, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat în unanimitate în şedinţa de luni a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, luni, că animalele de la Circul Globus vor fi relocate, Primăria colaborând în acest sens cu organizaţiile pentru protecţia animalelor.
O parte dintre animalele de la Circul Globus ar urma să ajungă la grădini zoologice, iar unele ar putea fi folosite în anumite expoziţii, eventual tot în cadrul circului, dar nu în timpul spectacolelor, a mai spus Firea.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Pentru a susţine necesitatea eliminării dresurii din obiectul de activitate al Circului Globus, primarul Capitalei a dat ca exemplu "Cirque du Soleil", ca are doar numere de acrobaţii şi, totusi, e de renume.
Potrivit hotărârii adoptate luni de CGMB, din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Circ&Variete Globus vor fi eliminaţi termenii "dresură" şi "turul menajeriei", conform Proiectului de hotărâre privind modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea CGMB nr. 414/2016.
De asemenea, va fi exclusă şi atribuţia departamentului de relaţii internaţionale de a se ocupa de formalităţile vamale pentru animalele artiştilor străini care apar în spectacolele Circului Globus, precum şi orice alte referiri la dresură şi animale.
"Animalele aflate în responsabilitatea Circ&Variete Globus Bucureşti vor fi relocate, în baza unui protocol încheiat între această instituţie publică şi Fundaţia Vier Pfoten, în termen de cel mult şase luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri", se mai arată în proiect.
Administraţia circului va asigura animalelor condiţiile de bunăstare pe durata celor şase luni, potrivit documentului.
Ca urmare a eliminării folosirii animalelor, Circ&Variete Globus Bucureşti va fi "producător de spectacole şi de momente artistice separate sau în cadrul spectacolelor, în care instituţia realizează partea de creaţie, regie, scenariu, coregrafie, muzică, design costume, design decoruri, cât şi costume, decoruri, recuzită, cu artişti salariaţi şi colaboratori, având dreptul ulterior să încheie contracte cu parteneri din ţară şi străinătate, pentru derularea de programe cultural-artistice".
În expunerea de motive pentru interzicerea animalelor la circ se arată că există studii de specialitate care susţin cu argumente ştiinţifice că, în spectacolele de circ, animalele sălbatice folosite sunt supuse unor rele tratamente, incompatibile cu necesităţile şi mediul natural al speciilor lor, împrejurări care de cele mai multe ori conduc la comportament agresiv, multă suferinţă şi chiar decesul prematur al acestora.
"Animalele sunt obligate să facă diverse trucuri pe care le-au învăţat, trucuri care sunt cu totul anormale şi neconforme naturii lor. Este imposibil ca circurile să poată oferi animalelor condiţiile de viaţă corespunzătoare celor din libertate. De aceea, specialiştii în dresura animalelor sălbatice susţin că este necesară interzicerea generală a folosirii animalelor sălbatice în circuri", se mai arată în expunerea de motive, semnată de primarul Capitalei, Gabriela Firea.
Documentul invocă, de asemenea, riscurile suplimentare pentru siguranţa publică, reprezentate de animalele din circuri, acestea având "instincte sălbatice şi nevoi care au demonstrat lipsa de predictibilitate".
Primarul Capitalei mai susţine că spaţiile în cuştile şi ţarcurile de circ nu pot acoperi necesităţile acestor specii, care parcurg distanţe mari în libertate sau trăiesc în grupuri extinse în sălbăticie.
"Habitatul unei leu, spre exemplu, se desfăşoară pe o suprafaţă de circa 400 de kilometri pătraţi, echivalentă cu dublul suprafeţei municipiului Bucureşti. În circuri, «regele animalelor» are la dispoziţie maximum 12 metri pătraţi, iar instinctele sale de vânătoare şi alergare sunt complet reprimate prin metode coercitive brutale", arată Gabriela Firea.
Unsprezece animale, între care doi tigri, au murit în 12 ianuarie, în urma unui incendiu la un adăpost al Circului Globus, pompierii reuşind să salveze alte peste 20 de animale, între care tigri, cămile şi ponei.
Edilul Capitalei l-a demis pe managerul Circului Globus, Victor Coman, susţinând că el trebuia să asigure adăposturi corespunzătoare animalelor care au murit în incendiu.
O petiţie pentru interzicerea folosirii animalelor la circuri a fost iniţiată în urma incendiului în care au murit 11 animale ale Circului Globus, aceasta strângând peste 60.000 de semnături.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.