CFR Călători anunţă că, din cauza vremii nefavorabile, s-au anulat mai multe trenuri. Compania precizează că nu sunt linii şi trenuri blocate, dar circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă, fiind instituite comandamentele de iarnă în sucursalele Bucureşti, Galaţi, Braşov, Constanţa şi Craiova.
Potrivit CFR Călători, în contextul temperaturilor foarte scăzute şi a avetizărilor meteo de vreme rea trenurile vor circula conform reglementărilor specifice condiţiilor de iarnă, la nivelul sucursalelor Bucureşti, Galaţi, Braşov, Constanţa şi Craiova s-au instituit Comandamente de Iarnă.
”Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, pentru evitarea unor situaţii nedorite pentru pasageri, pe rutele Constanţa - Mangalia, Constanţa - Medgidia - Tulcea Oraş şi Ciulnita - Slobozia Veche se reduce numărul trenurilor, traficul de călători între aceste localităţi urmând să fie preluat de restul garniturilor din grafice. De asemenea, au fost anulate trenuri şi pe rutele Caracal-Corabia, Roşiori Nord - Turnu Măgurele şi Roşiori Nord – Zimnicea”, anunţă CFR Călători.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Trenurile programate la plecare sau sosire în Gara de Nord din Bucureşti au, la ora transmiterii acestei ştiri, întârziri cuprinse între 10 şi 75 de minute.
Pentru preîntâmpinarea unor eventuale perturbări în circulaţia feroviară, CFR Călători a luat măsuri suplimentare, printre care asigurarea locomotivelor Diesel de rezervă şi pregătirea materialului rulant pentru circulaţie în condiţii de iarnă suplimentarea echipelor de intervenţie şi asigurarea personalului necesar pentru deszăpezirea unităţilor proprii (revizii, depouri, etc), dar şi pregătirea suplimentară a garniturilor şi verificarea acestora înainte de plecarea la drum.
”În funcţie de evoluţia vremii şi a temperaturilor foarte scăzute ce au implicaţii asupra infrastructurii feroviare şi asupra funcţionalităţii materialului rulant, pot să apară şi alte modificări în programul de circulaţie a trenurilor de pasageri”, anunţă CFR Călătoori.
Călătorii sunt rugaţi să se informeze, înainte de efectuarea călătoriei, despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor.
Capitala şi 12 judeţe din sudul şi estul ţării sunt, de luni dimineaţă, sub atenţionare cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol. De asemenea, din această dimineaţă sunt în vigoare o atenţionare cod galben de ninsori, vânt puternic şi viscol pentru sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei şi o atenţionare cod portocaliu de ger pentru mare parte din judeţele ţării.
Potrivit meteorologilor, frigul va persista până joi, interval în care temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între -12 şi -8 grade, iar cele minime vor coborî până la -22 de grade.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.