CFR Călători informează că, începând din 27 octombrie 2024, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei de Est, aşa încât ora 4 AM va deveni ora 3 AM.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unei informări transmise marţi, trecerea la ora Europei de Est, cunoscută de publicul larg şi ca „ora de iarnă”, nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

„În noaptea de 26/27 octombrie 2024, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale”, precizează CFR Călători.

Trenurile aflate în circulaţie vor staţiona în gări

Sursa citată menţionează că trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.

„Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei de Est oficială se face în aceeaşi zi de 27 octombrie 2024, între staţiile de frontieră trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare”, explică CFR Călători.

Sursa citată precizează că Informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor sunt disponibile la numărul de telefon 0219521 - INFO CFR, pentru ttraficul intern, în aplicaţia „TRENUL MEU” (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi se dă click pe Informaţiile disponibile pentru trenul respectiv.

„Obtineţi astfel informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire. Pe site-ul administratorului infrastructurii www.cfr.ro sunt funcţionale şi actualizate permanent camerele web din gările Bucureşti Nord, Aeroport Henri Coandă, Timişoara, Craiova, Braşov, Iaşi, Cluj Napoca şi Constanţa, care indică orele de sosire şi de plecare ale trenurilor. De asemenea, călătorii pot obţine informaţii şi de pe site-ul www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern”, mai menţionează sursa citată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.