Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la legea prin care incitarea la ură, violenţă sau discriminare împotriva unei persoane este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Şeful statului a reclamat că nu există prevăzute criterii clare de incriminare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În şedinţa din 15 septembrie 2021, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor anterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia formulată de Preşedintele României şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art.I din Legea pentru modificarea art.369 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal”, a transmis, miercuri, Curtea Constituţională.  

Decizia magistraţilor constituţionali este definitivă.  

În 21 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a sesizat CCR asupra legii pentru modificarea art. 369 din legea 286/2009 privind Codul penal.  

Modificările actului normativ prevăd că incitarea la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei persoane pentru că face parte dintr-o anumită categorie este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă, însă şeful statului a criticat că nu există criterii clare privind incriminarea acestor fapte.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.