Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu afirmă, referindu-se la cazul femeii ucise de câini în timp ce alerga în zona Lacul Morii, că trebuie acţionat acum, înainte ca moartea în condiţii terifiante a Anei Oroş să fie dată uitării, anunîând că va cere CL Sector 6 şi CGMB să aprobe înfiinţarea unui serviciu de ecarisaj la nivelul sectorului şi că va cere sprijinul parlamentarilor pentru modificarea legii astfel încât şi Poliţia Locală să aibă competenţe similare Politiei Animalelor. Ciucu afirmă că va bugeta pentru următorii ani acţiuni temeinice de verificare şi campanii reale de constientizare cu privire la sterilizare!, inclusiv sterilizarea, precum şi achiziţia de servicii de adăpost pentru câinii care vor fi capturaţi. De asemenea, vineri sau luni va prezenta rezultatele anchetei declanşate la Poliţia Locală.
”Această tragedie nu trebuie să rămână fără urmări! Şi trebuie acţionat acum, înainte ca moartea în condiţii terifiante a Anei Oroş să fie dată uitării, aşa cum s-a întâmplat în cazurile precedente. Aşa ceva nu trebuie să se mai întâmple niciodată! Ce şi cum vom face: Voi cere imediat Consiliului Local al Sectorului 6 şi apoi Consiliului General să aprobe înfiinţarea unui serviciu de ecarisaj la nivelul Sectorului 6 (dacă este nevoie, serviciul să fie delegat inclusiv Sectoarelor)! De asemenea, vom extinde competenţele Poliţiei Locale a Sectorului 6, astfel încât să aibă toate instrumentele legale necesare pentru a verifica microciparea şi sterilizarea!”, scrie Ciucu pe Facebook.
El anunţă că va contacta parlamentarii pentru a modifica legea pentru ca şi Poliţia Locală a Sectoarelor Municipiului Bucureşti să aibă competenţe similare cu Politia Animalelor.
”Astfel, vidul legislativ trebuie înlăturat. Concret, voi cere Parlamentului sa modifice OUG 155/2001, scrisa cu 9 ani inainte de infiintarea Politiei Locale trebuie coroborată cu Legea 155/2010 dupa care funcţionează Poliţia Locală. Primăriile de sector nu sunt UAT, ci subdiviziuni de UAT, iar legislaţia actuală prevede aceste competenţe la nivel de UAT, in cazul nostru, Municipiul Bucureşti, în alte cazuri comune, oraşe, municipii”, argumentează edilul.
Ciucu afirmă că va bugeta pentru următorii ani acţiuni temeinice de verificare şi campanii reale de constientizare cu privire la sterilizare!, inclusiv sterilizarea, precum şi achiziţia de servicii de adăpost pentru câinii care vor fi capturaţi.
”Câinii vor fi PERMANENT luaţi de pe raza Sectorului 6 (nu doar de luni până vineri, de la 8.00 la 16.00) şi ţinuţi în condiţii decente, umane.
Este clar că ASPA este depăşită de situaţie şi noi toţi trebuie să preluam aceste responsabilităţi din sarcina PMB, să ajutăm, să contribuim, aşa cum este normal. Am luat legătura inclusiv cu Politia MAI din Sectorul 6 pentru a face acţiuni comune de verificare, împreună cu Poliţia Locală a Sectorului 6”, declară Ciprian Ciucu.
Primarul Sectorului 6 anunţă şi că a început o anchetă internă la nivelul Poliţiei Locale a Sectorului 6, iar vineri sau luni va prezenta rezultatele.
”Regret enorm cele întâmplate şi îmi asum de acum înainte să nu se mai întâmple aşa ceva în Sectorul 6! Imi asum vina de a conştientiza prea târziu creşterea numărului de câini fără stăpân, ca urmare a diminuării din ultimii ani a capacităţilor ASPA. Condoleanţe familiei, îmi pare nespus de rău! Noi NU vom fugi de atribuţii, vom cere şi asuma altele în plus”, afirmă Ciucu în finalul postării.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.