DIICOT anunţă oficial că probele preluate din curtea lui Gheorghe Dincă conţin ADN-ul Alexandrei Măceşanu, precizând că în urma analizelor de laborator ale probelor ridicate, efectuate până în prezent, a rezultat profilul genetic al unei singure persoane, respectiv al fetei de 15 ani, ”concluzie fundamentată ştiinţific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinţilor Alexandrei”. DIICOT precizează că Dincă este cercetat şi pentru omor calificat şi anunţă că sunt continuate cerecetările la domiciliul acestuia.
”DIICOT continuă activităţile începute in ziua de ieri, potrivit comunicării anterioare, prin cercetarea efectuată de echipe complexe, a locuinţei inculpatului, echipe formate din procurorii care efectuează UP, poliţişti specializaţi în cercetarea infracţiunii de omor, criminalişti şi poliţişti din cadrul structurii specializate a IGPR - DCCO. Precizăm că, în urma analizelor de laborator ale probelor ridicate, efectuate până în prezent, a rezultat profilul genetic al unei SINGURE persoane, respectiv Măceşanu Alexandra Mihaela, concluzie fundamentată ştiinţific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinţilor Alexandrei”, anunţă DIICOT, care transmite condoleanţe familiei adolescentei.
Concluzia a fost comunicată vineri seară, de către reprezentanţi ai INML, urmând ca sâmbătă să fie transmis şi raportul specialiştilor conţinând aceleaşi date.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”După ce a primit datele, DIICOT a procedat la informare in regim de urgentă, conform dispoziţiilor art. 1 al. 2 din OUG nr. 78/2016 privind organizarea şi funcţionarea DIICOT şi art. 62 al. 2 din Legea nr. 304/2004 cu modificările şi completările ulterioare privind organizarea judiciară. Concluzia expertizei nu este o informaţie confidenţială în cadrul urmăririi penale, ci este o informaţie de interes public, care trebuia comunicată familiei, fapt pentru care, familia victimei a fost de îndată şi neîntârziat anunţată, din respect şi compasiune faţă de suferinţa pe care o resimte, având in vedere şi solicitarea acesteia in acelaşi sens, respectiv de a nu lua cunoştinţă din alte surse de informare”, precizează instituţia.
În raport de această concluzie, urmărirea penală continuă cu certitudine, între altele şi pentru infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 188 al. 1 CP raportat la art. 189 lit. a, h CP.
DIICOT transmite condoleanţe familiei îndurerate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.