Câteva sute de medici de familie, dar şi pacienţi protestează, la această oră, în Piaţa Victoriei, faţă de subfinanţarea asistenţei medicale primare şi faţă de "imposibilitatea de practică optimă a medicinii de familie", avertizând că "sistemul va intra în colaps şi va lăsa milioane de pacienţi fără îngrijirea medicală la care au dreptul în calitate de plătitori de taxe şi impozite". Acţiunea de protest este organizată de "Coaliţia Solidari pentru Sănătate", constituită la sfârşitul lunii octombrie şi din care fac parte nouă asociaţii ale medicilor şi pacienţilor, între care Societatea Naţională de Medicina Familiei, Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie şi Salvaţi Copiii.
Mitingul a început la ora 11.00, iar la ora 12.00 o delegaţie a medicilor va fi primită la discuţii la guvern.
Acţiunea de protest este organizată de "Coaliţia Solidari pentru Sănătate", constituită la sfârşitul lunii octombrie şi din care fac parte nouă asociaţii ale medicilor şi pacienţilor: Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF), Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), Salvaţi Copiii - România, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor cu Cancer (FABC), Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA), Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP), Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Neurodegenerative din România (APAN), Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) şi Asociaţia "Mame pentru mame”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Coaliţia "Solidari pentru Sănătate" a anunţat în 2 noiembrie că va declanţa proteste faţă de criza în care se află sistemul naţional de asistentă medicală primară, organizând în mai multe judeţe acţiuni de pichetare a sediile prefecturilor şi caselor de asigurări de sănătate, precum şi un miting în Capitală, în 15 noiembrie: "Coaliţia Solidari pentru Sănătate a decis să avertizeze prin acţiuni de protest actuală clasă politică, precum şi instituţiile responsabile, privind sustenabilitatea sistemului naţional de asistentă medicală primară cu privire la situaţia de criză mjora prelungită în care se află acest segment de îngrijire a pacienţilor".
Coaliţia "Solidari pentru Sănătate” a depus un memoriu la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi la filialele de judeţ ale acesteia, dar şi la prefecturi, prin care cere: crearea unui echilibru în finanţarea sistemului public de sănătate, prin alocarea a minimum 10% din FNUASS total pentru asistenţa medicală primară, faţă de 5,8% în prezent, conform recomandărilor tuturor instituţiilor internaţionale, crearea mediului propice unei relaţii funcţionale medic – familie – comunitate pentru îmbunătăţirea sănătăţii cetăţenilor României, prin debirocratizarea sistemului şi neîngrădirea ariei de competenţe ale medicului de familie în relaţia cu pacientul său şi în acord cu pregătirea şi realitatea medicală a secolului XXI, recunoaşterea importanţei muncii medicului de familie în sistemul public de sănătate şi respectarea drepturilor constituţionale ale medicilor şi pacienţilor.
"Prin obligaţii contractuale birocratice, absurde, medicul de familie este transformat din medic în administrator al sistemului în folosul CNAS, iar pacientul devine o minge trimisă să plimbe hârtii de la un medic la altul, ceea ce afectează grav relaţia medic de familie-pacient. Protocoalele medicale sunt de fapt protocoale administrative, listele de medicamente sunt îngrădiri ale accesului populaţiei la medicamente, SIUI este un sistem informatic care trebuie completat cu adeverinţe şi hârtii", spun medicii de familie.
Conform unei analize realizate de Societatea Naţională de Medicina Familiei şi de Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie, până în anul 2030, doi din trei români riscă să rămână fără medic de familie, în condiţiile în care populaţia României îmbătrâneşte şi odată cu această tendinţă creşte incidenţa bolilor care creează poveri economice şi sociale extrem de importante: bolile cardiovasculare, boli oncologice, boli respiratorii sau boli inflamatorii.
"Există o tendinţă negativă, de ieşire a medicilor de familie din sistem, fie din cauze naturale (pensionare) fie prin migraţia forţei de muncă şi intrarea unui număr scăzut de medici tineri care refuză această specialitate. Această tendinţă este accelerată de subfinanţarea sistemului naţional de asistenţă medicală primară şi de lipsa oricăror politici de atragere a tinerilor medici către cele 600 de localităţi din zonele rurale lipsite de medici de familie, de care depind nu doar gradul de sănătate al populaţiei, ci şi realizarea unor economii importante pentru bugetul de stat. Această tendinţă negativă va conduce la un colaps total al sistemului de medicină primară", mai spun medicii de familie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.